Când se trezesc amorțiții?

Timp de câteva luni, cam de prin septembrie până pe la jumătatea lunii decembrie, Cristiano Ronaldo a avut o perioadă cu adevărat excepțională, înscriind pe bandă rulantă atât în campionat și în cupă, cât și în Champions’ League, ceea ce a condus aproape automat la acordarea Balonului de Aur portughezului, deși în ianuarie, când l-a primit, începuse deja seria sa neagră. Declanșarea acesteia a avut loc cu prilejul Campionatului Mondial al Cluburilor, câștigat la pas de Real, deși practic cu un jucător lipsă pe teren: Cristiano Ronaldo. Nu, nu lipsea fizic, ci se afla pe gazon, dar nu știm cu ce treabă, că fotbal n-a jucat nici măcar un picuț, așa, de sufletul fanilor. Atunci am dat vina pe mintea plecată nu cu sorcova, ci cu Balonul de Aur. Adică era lesne de imaginat tensiunea prin care trecea, la gândul că Messi îl poate detrona din postura de fotbalistul anului. Nu l-a detronat, deci nu mai rămânea decât că domnul CR7 să se adune și, în entuziasmul premierii, să reînceapă să rupă gazonul și plasele adversarilor. Numai că simultan s-a produs nenorocirea: l-a părăsit rusoaică! Așa că mintea domnului Ronaldo a mai plecat o dată și, după cum se vede, nu s-a întors nici până în ziua de azi! Fiindcă atât de prost cum joacă el de la o vreme, nu i-am văzut jucând nici măcar pe Dodel și pe Bănel în momentele lor de virtuozitate. O pasă aproape la fel de proastă a avut și Leo Messi, cam pe când lui CR7 îi mergeau toate alea. După vreo două luni de eclipsă totală, în care mă întrebam dacă Piticul va mai ajunge vreodată fotbalist, iată-l din nou strălucind. Au ăștia doi o chestie numai a lor, pe care noi, muritorii de rând, cred că n-o putem înțelege: cu cât merge unul mai prost, cu atât merge celălalt mai bine. Partea bună este că intră în amorțire pe rând, și se trezesc tot pe rând, de unde și speranța mea că mai e puțin și Ronaldo redevine el însuși. Poate Champions’ League să fie prilejul.