Un om liber: Adrian Mutu

Ieri, în „Gazeta Sporturilor”, o știre pe una din paginile mai puțin citite anunța că au încetat represaliile clubului Chelsea la adresa numitului Mutu Adrian, de meserie cam fără, fost angajat cu balonul la numita echipă. Nu are rost să detaliem întreaga tărășenie în urma căreia Mutu a devenit dublă victimă: a propriei prostii dar și a ranchiunei ruso-anglo-portugheze (că doar Mourinho e cel care a declanșat mizeria) la adresa românilor (în general, presupus) prin reprezentantul lor la Londra. Sfătuit prost de niște proști care acționau sub numele generic de Becali, Mutu a încercat atunci să scape de suspendare și de plata daunelor de imagine alegând varianta hard: aceea de a înjura în stânga și-n dreapta, de-a valma, ruși, englezi și portughezi la pachet, considerați cumva vinovați de tâmpenia lui Adi! Eroare: când joci în deplasare, mai ales în Anglia, tactica ofensivă este cel mai adesea fatală, că ăia nu știu decât să atace, și ca atare te prind descoperit. De parcă n-ar fi fost de ajuns suspendarea, alde Abramovici s-a simțit lezat și la imagine, ca englez pursânge (făcut, nu născut!) ce se află de când a evadat din Rusia cu miliardele-i prăduite prin Siberia. Așa că i-a cerut (și în cele din urmă și obținut) vreo 20 de milioane de la Adi sub formă de daune morale. Paranteză: dacă fapta lui Mutu merita așa pedeapsă, atunci Abramovici, după orice lege, a bunului simț măcar, ar trebi să înfunde bulăul cam vreo 14.000 de ani, cum doar americanii mai dau sentințe. În sfârșit, Mutu a reușit cumva să fenteze toate sechestrele și popririle, ba să-și reducă și suspendarea, astfel încât a reușit să mai păcălească vreo câțiva ani și niște cluburi italiene și franțuzești, și pe patronii acestora, și pe spectatori, în general fotbalul. Faptul că după retragere încetează și obigativitatea plății daunelor e bun. E momentul când Mutu ar putea începe o viață nouă. Vorba e: după atâtea vieți noi, începute și neterminate, ăsta chiar o pricepe ce-i aia o viață nouă?