Pe capete



În primul tur la Open-ul Australian, Simona Halep a jucat la o oră la care, decât să te trezești, mai bine n-adormeai! La noi era ora două noaptea, în timp ce la antipozi umbra era atât de mică încât se ascundea sub tălpi. Din fericire, dogoarea a lipsit, dar asta nu înseamnă că Simona n-a avut de tras. Adversara, o italiancă de limbă germană, Karin Knapp (numărul 50 mondial), a fost una prea bună pentru primul tur. Lovea cu dreapta ca din tun, dar fără prea multă variație. Simona a trecut și, pentru că va juca împotriva unei australience, a fost programată în sesiunea de seară, adică ne va pica bine, taman în pauza de prânz. Dacă va fi simplu acest meci, atunci va fi doar pentru că și-l va face ea, Simona. Niciodată nu e simplu să joci cu un reprezentant al țării gazdă, iar asta se vede prin inflația de australieni din turul secund, și la băieți, și la fete. E deja de notorietate că, la feminin, capii de serie au căzut… pe capete! Una dintre responsabilele pentru acest lucru a fost și Irina Begu, care a eliminat chiar o jucătoare de Top 10, pe Kerber. Grație acestui fapt, acum are meci (a avut, la ora la care citiți dumneavoastră) mai ușor, dar uneori un meci ușor e mai greu…
În afara celor două fete, mai avem pe cineva în turul secund, pe Marius Copil, o plăcută surpriză! La prima prezență pe un tablou principal de Șlem, Marius a trecut cu victorie scurtă de spaniolul Andujar, ceea ce îi oferă un minunat prilej de a juca împotriva campionului en titre. Mi s-a părut foarte inspirat un titlu de pe prosport.ro, Marius “The Kid” împotriva lui Stan “The Man”! Asta înseamnă sesiune de seară și o arenă pricipală, deci avem ce vedea și în pauza de prânz de joi.
Închei cu o observație despre tragerea la sorți a concursului masculin. Nadal este încercat mai serios în primele tururi, în primul și al treilea întâlnind adversari care l-au mai bătut (Iujnîi, de care a și trecut foarte lejer, și Rosol, teoretic). Dar, în contrapartidă, tot teoretic, pentru optimi și sferturi ar primi doi jucători pe care îi domină clar, Gasquet și Berdych, palmares 10-0 și 17-0 pentru iberic!



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Mai mulți tineri suceveni au putut să observe în Parcul Național Călimani impactul activităților umane asupra mediului montan

Mai mulți tineri suceveni au putut să observe în Parcul Național Călimani impactul activităților umane asupra mediului montan
Mai mulți tineri suceveni au putut să observe în Parcul Național Călimani impactul activităților umane asupra mediului montan