Ha-lu-ci-nant!

Ieri dimineață, în timpul matinalului de la Radio Top, colega de program, Alina, m-a distrus psihic anunțându-mă că meciul dintre Simona Halep și Serena Williams urma să se dispute începând cu ora 11.00. Chestia m-a scos din minți, fiindcă orele mele la școală încep miercurea la ora 12.00. Gândul că aș putea vedea un set, eventual unul și ceva, iar când meciul se încinge eu să fiu nevoit să plec la clasa 12 D, m-a scos din minți. La ora 11.00 eram în cancelarie, cu site-ul bet365.com deschis și cu imaginile de la Singapore în colțul din dreapta al monitorului. La acest calculator nu există sunet, așa că acum, când meciul s-a terminat de ceva vreme, nu am în minte decât ceea ce am văzut, fără să am habar de comentariul din timpul meciului, inclusiv dacă s-a vorbit despre vreo eventuală problemă fizică a domnișoarei Williams. Așa cum o văzusem luni, în meciul cu Ivanovici, părea să fie sănătoasă tun, la fel ca Simona, deși ambele părăsiseră cu puțin timp în urmă turneul de la Beijing pretextând mici deranjamente fizice. Dar, repet, meciurile de luni, soldate cu victorii pentru ambele, lăsaseră impresia că amândouă sunt la potențial maxim. Ceea ce am văzut, însă, ieri m-a uluit. Cu atât mai mult cu cât victoria Simonei contra lui Bouchard mi se păruse mai degrabă datorată celor 37 de greșeli neforțate ale canadiencei (față de doar 11 ale Simonei) decât unei evoluții de excepție a lui Halep. Ei bine, Serena, care nu părea să aibă, repet, nici o problemă fizică, a fost fugărită de-a latul terenului până era să dea în primire! La 3-0, am zis că e întâmplare, la 5-0 că e bun și un set, la 6-0 și 2-0 în setul 2 că există miracole, la 5-2 că visez. La 5-2, dar 15-40 pe serviciul Simonei, mi-a fost prima oară frică. La 40-40 m-am liniștit. Finalul a fost normal (dacă „normal” înseamnă să o distrugi pe Serena!) și, culmea!, am ajuns la clasa 12 D cu doar 1 minut întârziere.