Ibra sau Rolling Stones?

N-am pierdut nici măcar un singur meci de-al lui Paris Saint Germain din actualul campionat. Cu siguranță că știți și de ce: pentru a vedea live eventualele reușite ale lui Ibrahimovici, de care de câte ori îmi aduc aminte că e suedez, mă umflă râsul. Nici ca poreclă nu i se potrivește să-i zici „suedez” sârbălăului! Cât privește temperamentul, mai exact țâfna asta permanentă a lui pe teren, evident că nu se potrivește nicidecum cu imaginea suedezului standard. Ei bine, din cele, cred, în jur de 30 de meciuri ale lui PSG din campionat, cupă și Champions’ League pe care le-am văzut de prin septembrie încoace, nu-mi amintesc de vreunul în care Ibra să nu fi făcut măcar o chestie deosebită, un șut cum numai el știe și poate, o pasă de senzație, o nefăcută. Atunci când el zice despre el că e cel mai bun din lume, are tot atâta dreptate cât au și Ronaldo, Messi, Neymar sau Lewandovski să susțină același lucru. Nu a obținut niciodată Balonul de Aur, nici nu îl va obține, fiindcă a trecut deja binișor peste 30 de ani, iar cu cât înaintează, cu atât i se diminuează șansele. Este realmente ghinionist că e contemporan cu Piticu’ și cu CR7, dar și că e suedez (totuși!), neavând șansa ca măcar cu naționala să dea vreo mare lovitură, cum tot neșansa l-a purtat pe la fel de fel de echipe (toate de Top 10 mondial), dar niciodată la echipa pentru care s-a născut: Real de Madrid. Poate că nici dacă ajungea acolo n-ar fi obținut Balonul de Aur, precedentul numindu-se Roberto Carlos, care degeaba a fost cel mai spectaculos (ca Ibra, nu?) jucător din lume multă vreme, cât timp jucau (chiar în echipă cu el!) Zidane, Figo, Raul ori Ronaldo – celălalt, nu CR 7. Iar când zic „cel mai bun din lume”, exact ca în muzică: cel mai bun grup din lume este și Rolling Stones, și Beatles, și Led Zeppelin, și Queen, și… .