Inadaptabilul

Unul din cele mai bizare fenomene legate de fotbalul românesc este cel al inadaptabilităţii. De nenumărate ori, fotbalişti români cu certe performanţe „la intern”, o dată ajunşi afară, la echipe de top mondial sau mau modeste, au dezamăgit în aşa măsură încât au fost fie revânduţi pe mai nimic, fie returnaţi la echipa-mamă, adesea şi cu plata salariului, numai să nu mai fie văzuţi pe acolo. S-a întâmplat cu talente enorme, (Lupu, Zicu, Răducioiu) sau doar moderate (Claudiu Răducanu, Dică, Torje) iar cei care cu adevărat şi-au găsit până la urmă locul stabil în vreo echipă sunt extraordinar de puţini. De fiecare dată, fără excepţii, termenul vehiculat a fost „inadaptarea”, ceea ce este evident. Întrebarea e: ce-i face pe ai noştri mai inadaptabili la fotbalul profesionist european (ceea ce e cu totul altceva decât „profesionismul” românesc – sau poate chiar ăsta o fi răspunsul!) decât negrii din Africa ori americanii? Mă gândesc că în primul rând e vorba de maniera de selecţie şi de promovare încă de la vârsta copilăriei. Cunosc cazuri concrete de copii hipertalentaţi pe care antrenorii lor, în loc să-i cultive, ca olandezii, i-au ţinut ani întregi pe tuşă fiindcă părinţii nu săreau cu şpaga la antrenor! O altă anomalie este cea legată de şcoală. Fotbalistul român (şi antrenorul lui, şi preşedintele de club, şi Federaţia, şi tot ce mişcă!) e convins că talentul e totul şi că ţine loc şi de carte. Neştiind să articuleze nici în română o propoziţie simplă, evident că o dată ajuns într-o lume în care ar trebui să ştie măcar engleza foarte bine (eventual spaniolă / italiană / germană) se simte frustat, şi de aici până la prăbuşire mai e un singur pas. Mic de tot. Este şi motivul, cred, pentru care un Piţurcă nu merge nicăieri în lume să-i vadă la lucru pe jucătorii succeptibili de convocare la lot. Vi-l imaginaţi pe Piţurcă având un vocabular în engleză / franceză / germană la fel de vast ca acela românesc (adică 200 de cuvinte!?) Exclus. Şi-atunci cum ar trebui să se strâmbe el la ghişeu ca să înţeleagă fata aia că vrea bilet până la Bucureşti? Şi ce semne ar trebui să facă în „dialogul” cu un şef de pe la Stuttgart ca ăla că priceapă că Piţi vrea să ştie la ce oră are Maxim antrenament?