Urări de bine pentru cine merită

Șpagă, șperț, sfănțuială, rușfet, mâzdă, recompensă, bacșiș, atenție, blat, cacao, drept, injecție, mangă, mânjeală, peșcheș, pincă, plic, plocon, uium, adică mită. Și câte altele or mai fi. Limba noastră-i o comoară, iar bogăția asta este jutificată pe deplin de realitate. Nu degeaba există atâtea sinonime, douăzeci, pentru termenul de „mită”. Denumiri pentru toată lumea, pentru toate categoriile sociale, cu școală sau fără școală, pentru cei care dau, pentru cei care iau, fără discriminare. C-o justiție deloc străină acestui fenomen, dar, slavă Domnului, coruptă doar pe alocuri, aflăm zilnic, din presă, că oricine, tot fără discriminare, poate ajunge după gratii din cauza mitei. Într-o singură ediție de ziar citim depsre nașii de tren din județul Suceava, acuzați de luare de mită și trimiterea lor în judecată, dar și despre dosarele unor polițiști dați pe mâna judecătorilor pentru luare de mită. E vorba de 19 inculpați în primul caz și de alți 5 în cel de-al doilea. Polițiști, nași de tren, vameși, judecători, avocați, medici, oameni de afaceri, celebrități, etcetera, căci lista poate fi chiar mai lungă decât cea cu denumirile de argou pentru infracțiunea cu pricina, cu toții se înghesuie să se căpătuiască prin șpagă, metodă ce există și funcționează de când lumea. Ba chiar s-a dezvoltat o dispută publică privind legitimitatea acesteia. Voci sonore se aud adesea în spațiul public, susținînd că e normal să dai mită pentru un tratament medical omenos, că mai bine plătești nașului o călătorie la jumătate de preț decât să dai CFR-ului atâția bani, că e de preferat să dai o șpagă polițiștilor de la rutieră să te ierte de amendă și de puncte de penalizare sau, o justificare general valabilă, că așa funcționează lucrurile la noi. O bună parte dintre dătătorii de mită se simt chiar bine, cumpărând atenție și privilegii. E acea categorie care a făcut, înainte de 89, din vânzătoarele de la Alimentara, gestionarii de la depozit sau portarii de spital unele dintre cele mai invidiate doamne și unii dintre cei mai pizmuiți domni din târg. Sunt acei oameni a căror valoare se cuantifică în televizorul la care se uită, altădată color, astăzi 4K, la autoturismul pe care-l conduc, atunci Dacia, astăzi 4×4, la blănurile și alendeloanele cumpărate, demult de la Orăștie, acum din Grecia sau Dubai. Tot ei sunt cei care strigă „hoții și corupții” și cer respect. Îl cer pentru că, în sinea lor, au înțeles că respectul nu se cumpără, dar asta îi frustrează și mai tare, iar cel mai la îndemână e să ridice piatra. Așa că, la început de an, le doresc procurorilor mult succes, sănătate, salarii mari cât să nu cadă-n ispită și putere de muncă pe măsura ofertei. Și astăzi n-a fost vorba decât despre mită.