Ion DRĂGUŞANUL

Nici prin gând nu-mi trece să repet platitudinile despre guvernarea Băsescu-Boc, deşi îmi vine să zvârl cu barda în cer numai când îmi amintesc de numele lor. Ei reprezintă, fără îndoială, buza prăpastiei, dar îmbrâncirea în apocalipsă înseamnă o culpă politică de sistem şi, mai ales, o vinovăţie colectivă a unui popor fără cultură politică, dar cu instincte turmatice (instictele „noi şi ai noştri”) de-a dreptul sinucigaşe, semnele apocalipsei prostiei arătându-şi colţii mai ales în ultimele săptămâni, când neamul acesta românesc deja a dat semne că va arunca viitorul copiilor lui la groapa de gunoi a istoriei, cioclul monstruos, deşi caricatural, fiind creatura otv, dan diaconescu.

Ştiusem, presimţisem că se va ajunge aici şi n-aş fi vrut să trăiesc un astfel de coşmar, aşa că selectasem, în urmă cu un deceniu, o listă cu oameni politici judeţeni, singurii oameni politici care mai existau pe atunci, încercând să-i conving de necesitatea înfruntării prostiei, care înfuleca, lacomă şi iresponsabilă, tot ce se putea înfuleca, inclusiv funcţiile în găştile politice sucevene. Apoi, am participat la o puzderie de întâlniri cu rol persuasiv, toate discrete, conspirative, dar nu din voia mea, care n-am avut niciodată nimic de ascuns, nici măcar numeroasele-mi păcate şi defecte. Cu regretatul Constantin Sofroni şi cu Gheorghe Flutur, de pildă, m-am întâlnit într-o cârciumioară de pe la marginea târgului, lângă vamă, fiecare venind cu maşina lui, pentru a se crea sugestia unei întâlniri întâmplătoare. Cu Vasile Ilie, pe atunci încă şef şi ctitor al PD Suceava, m-am întâlnit pe o terasă, în Zamca, iar cu Gavril Mîrza, într-o cameră discretă a unei redacţii de ziar judeţean. Fiecăruia în parte îi probam persuasiv consolidarea prostiei în propria lui gaşcă politică, explicându-i şi pericolele care îl pasc într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. Şi nu m-au crezut, deşi, curând după aceea, unul dintre ei, Vasile Ilie, avea să cadă victimă agresiunii prostiei PD, proştii fiind revoltaţi că, în patru ani, câtă vreme Vasile Ilie a fost prefectul judeţului, n-au putut înşfăca nimic de-a moaca, nici măcar mobilier uşchit pentru sediul filialei judeţene a partidului.

Pe atunci, toţi, cu excepţia regretatului Constantin Sofroni, care, sociolog fiind, avea o cultură politică, se simţeau puternici, iar mai presus de asta, îşi purtau râcă, unii, altora, pe motiv de poziţionare judeţeană. Ceva în genul „de ce să mă conducă Mîrza” sau „de ce să mă conducă Flutur”, iar din pricina măruntelor şi meschinelor orgolii, ne-au tot dat nouă, tuturor, la geoage, deşi erau convinşi că-şi altoiesc ţurloaiele reciproc. N-au avut puterea de a înţelege că, după rundele de alegeri, trebuie să funcţioneze o solidaritate judeţeană, deşi existase un precedent, cel al fostului senator PD Teodor Hauca, solidarizat cu preşedintele PDSR al Consiliului Judeţean, Gavril Mîrza, pentru finanţarea modernizării infrastructurii în Rădăuţi şi în Siret.

În deceniul care a urmat, pe fondul unei bătălii care pe care între Mîrza şi Flutur, prostia şi impostura au pus stăpânire şi pe PD, şi pe PSD, şi pe PNL, Mîrza, Flutur, Ilie, Teodor Hauca, Ioan Ieţcu, Orest Onofrei, Mihai Chiriac, Petrică Ştirbu, Florin Boeru şi aşa mai departe devenind captivii, ba chiar victimele prostiei în propriile lor fiefuri politice. La fel s-a întâmplat, judeţ cu judeţ, în toată ţara, iar noi, cei mulţi şi pururi sacrificaţi, am complicitat cu sălbatică ură la instaurarea dictaturii prostiei.

Începusem, totuşi, să mă obişnuiesc, să mă împac oarecum cu dictatura prostiei, ignorându-i petrecerile cu zeci de mii de euro aruncate artificii pe cerul Sucevei, ignorându-i prostiei luxul deşănţat şi suficienţa dezgustătoare. În fond, prostia de până acum, pluripartidă şi nu din cale-afară de agresivă, mai putea fi suportată. Dar tu, popor român, ajuns, ca şi mine, la disperare, deja eşti pe cale să provoci apocalipsa prostiei, dacă îţi închipui că trebuie să te răzbuni pe sistemul dezastruos pe care l-ai creat (nu „ei”, ci tu l-ai creat!), înlocuindu-l cu monstruleţii otv sau cu matusalemica familie acatrinei, drapată cu steagul iluzoriu al lui Vadim Tudor, şi el un produs de tip otv, deşi, spre deosebire de bişniţarul suferinţei, diaconescu, Vadim este un om instruit şi creativ, dar politician precum cucuta.

Eu ţi-am greşit adesea, popor român, şi merit pedepsit, dar pe copiii tăi şi pe copiii copiilor tăi, care fără de prihană îţi sunt, de ce vrei să-i distrugi, popor român, aruncându-i în groapa de gunoi a istoriei? Chiar nu vezi cu ce sinistru cinism îşi ridică lopata, pentru lovitura de graţiei, groparul oteveistic?