Hurutul, ingredientul special pentru supa de urechiușe (aganciabur), cu care se ospătează credincioșii care vin în pelerinaj la Mănăstirea Hagigadar, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, ar putea fi înregistrat ca brandul exclusiv al comunității armene sucevene.
Hurutul, ingredientul special al supei de urechiușe, își are originea la Hagigadar
Cu prepararea hurutului debutează pregătirile pentru întâmpinarea acestei mari sărbători creștine, la care participă armeni veniți din toate colțurile țării, dar și din diaspora, pentru a se închina și a urca în genunchi dealul pe care se află sfântul lăcaș al cărui nume, în limba armeană, înseamnă „Împlinirea dorințelor”.
La agapa creștină (hurban) care urmează slujbei oficiate în limba armeană, toți pelerinii (indiferent de religie) sunt ospătați cu mâncăruri specifice armenești: supă de urechiușe și pilaf cu carne de vită.
Hurutul, ingredientul special al supei de urechiușe, își are originea la Hagigadar.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, preotul cărturar Dimitrie Dan pomenea în scrierile sale despre armenii din Bucovina despre „supa amestecată cu hurut”.
Zarzavatul tocat se fierbe la foc mic în lapte acru
Cu câteva săptămâni înaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, femeile din comunitate, dar și bărbații care vor să dea o mână de ajutor, se adună în curtea casei parohiale de la Biserica Sf. Cruce pentru prepararea acestui ingredient.
Prima zi este dedicată alegerii, spălării și tocării zarzavatului din care se prepară hurutul.
Sunt alese cu grijă frunzele de pătrunjel, țelină, sfeclă de zahăr și se pigulesc cimbrul, tarhonul, busuiocul și petalele de vâzdoage care intră în componența hurutului.
Momentul constituie un bun prilej de socializare, femeile sporovăind între ele pe diverse subiecte de interes comun.
Frunzele alese de femei sunt tocate apoi la mașină (cu mână bărbătească, întrucât e nevoie de forță), pregătindu-se cantitatea necesară de zarzavat, care este fiartă a doua zi.
Zarzavatul tocat se fierbe la foc mic în lapte acru și se amestecă în permanență cu o lopată din lemn, până când capătă consistența unei creme, iar lopata rămâne înfiptă în pasta densă.
Hurutul dă gustul, aroma și culoarea supei de urechiușe
Pasta se lasă la răcit și, în ziua următoare, femeile comunității armene modelează din ea niște conuri, pe care le numără cu atenție pentru a avea destul hurut la cele două praznice anuale la care se face supa de urechiușe: hramul Adormirii Maicii Domnului și hramul Înălțării Sfintei Cruci.
Conurile se așază în tăvi și sunt puse la uscat în pod (uscare lentă, nu forțată la soare), unde sunt rotite zilnic ca să nu prindă mucegai.
În ajunul hramului, când se face supa de urechiușe, conurile uscate de hurut sunt rase pe răzătoare în supă.
Urechiușele (colțunași din aluat umpluți cu carne de vită) sunt făcute tot de femeile din comunitate. Există credința că dacă o persoană face 40 de urechiușe i se va împlini o dorință.
Hurutul (un fel de Vegeta tradițională), a cărui rețetă este păstrată și respectată cu strășnicie de mai bine de un secol și jumătate, dă gustul, aroma și culoarea supei de urechiușe, care este apreciată ca o delicatesă culinară.
De mai bine de un secol și jumătate, credincioșii armeni vin în pelerinaj la Hagigadar
La Hagigadar s-a crezut multă vreme că a fost un „metoc de maici”, dar în jurul bisericii construite între anii 1512-1513, de negustorul armean Dragan Donovac, nu s-a constituit o obște monahală, ci au locuit doar câteva femei care s-au retras din lume spre a duce o viață liniștită și austeră.
Din anul 1848, de mai bine de un secol și jumătate, credincioșii armeni vin în pelerinaj la Hagigadar de două ori pe an (în duminica din preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului și în ziua de sărbătoare a Sfântului Iacob), ca urmare a făgăduinței făcute lui Dumnezeu pentru cruțare de holeră asiatică.
Hagigadarul a devenit loc de pelerinaj, întrucât s-a răspândit vestea că cei care vin să se roage pentru îndeplinirea unei dorințe și urcă în genunchi dealul pe care se află mănăstirea au parte de împlinire.
