Sala „Pictor Aurel Băeșu” a Muzeului de Artă „Ion Irimescu” a găzduit sâmbătă, 14 februarie, a patra ediție a Concursului „Numai poetul…”.
Inițiat la Școala Gimnazială „Ioan Ciurea”, concursul și-a câștigat statutul de concurs județean și concurs național la secțiunea cu participare prin poștă.
Coordonatorul concursului, prof. Marius Pintilii, ne-a declarat: „Suntem încântați că această competiție, începută ca un concurs local, continuă în varianta de concurs județean, reunind, la a IV-a ediție, nouă școli din județ. Apreciem interesul ridicat al elevilor și al cadrelor didactice coordonatoare pentru acest proiect educațional, care urmărește, prin activitățile culturale desfășurate, dezvoltarea sensibilității estetice și artistice a copiilor. De asemenea, cu sprijinul inspectorilor de specialitate, Eleonora Bulboacă și Rita Cîntiuc, concursul «Numai poetul…» a evoluat de la an la an, devenind tot mai cunoscut în rândul celor pasionați de poetul Mihai Eminescu”.
Un juriu de specialitate, format din profesori de limba și literatura română și un muzeograf, specialist în arte plastice, a analizat toate lucrările, stabilind câștigătorii.
Laureații Concursului „Numai poetul…”
Premiile secțiunii cu participare directă au fost acordate de juriu după cum urmează:
1. subsecțiunea colectivă cu trei probe (A. Cunoștințe despre viața și opera poetului M. Eminescu; B. Recunoașterea poeziilor pornind de la versuri date; C. Crearea unei strofe în care să fie incluse cuvintele date): Premiul I – Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni; Premiul al II-lea – Școala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni, Școala Gimnazială „Ion Irimescu” Fălticeni, Școala Gimnazială Brăiești; Premiul al III-lea – Școala Gimnazială Valea Moldovei, Școala Gimnazială „Hatmanul Șendrea” Dolheștii Mari, Școala Gimnazială Dolheștii Mici, Școala Gimnazială „Artur Gorovei” Bunești, Școala Gimnazială Valea Glodului.
2. subsecțiunea individuală Recitare de poezie eminesciană (pe fundal muzical): Premiul I – Donisă Rebeca (Școala Gimnazială „Al.I. Cuza” Fălticeni), Tomegea Alexandru (Școala Gimnazială „I. Irimescu” Fălticeni), Pohoață Mihaela (Școala Gimnazială Brăiești); Premiul al II-lea – Leonte Elena (Școala Gimnazială „I. Ciurea” Fălticeni), Vieriu Petronela (Școala Gimnazială Valea Glodului), Rancia Lorena (Școala Gimnazială Valea Moldovei); Premiul al III-lea – Iurea Mihai (Școala Gimnazială „A. Gorovei” Bunești), Beclea Diana-Gabriela (Școala Gimnazială „H. Șendrea” Dolheștii Mari), Lazăr Alexandra (Școala Gimnazială Dolheștii Mici).
3. subsecțiunea individuală Opera lui Eminescu în imagini (creație plastică): Premiul I – Antoneag Denisa-Ioana (Școala Gimnazială „Hatmanul Șendrea” Dolheștii Mari), Nechifor Raluca (Școala Gimnazială „Al.I. Cuza” Fălticeni), Sumanariu Iuliana (Școala Gimnazială Valea Glodului); Premiul al II-lea – Cornea Iulian (Școala Gimnazială „I. Ciurea” Fălticeni), Pavel Emilia (Școala Gimnazială „I. Irimescu” Fălticeni), Ceghe Irina (Școala Gimnazială Valea Moldovei); Premiul al III-lea – Avram Florin (Școala Gimnazială Brăiești), Ciofu Alina Tamara (Școala Gimnazială „A. Gorovei” Bunești), Damian Teodora (Școala Gimnazială Dolheștii Mici).
Rezultatele secțiunii cu participare prin poștă vor fi afișate pe site-ul concursului: http://numaipoetul.webs.com.
A patra ediție
Concursul „Numai poetul…” a reunit nouă școli din județ
