Fălticeni

Trupa Icarus a câștigat trofeul Concursului Național de Folk pentru Tineret “Nada Florilor”

Participanții Concursului Național de Folk pentru Tineret “Nada Florilor”
Participanții Concursului Național de Folk pentru Tineret “Nada Florilor”

În perioada 25-26 octombrie, la Fălticeni s-a desfășurat Concursul Național de Folk pentru Tineret “Nada Florilor”. La cele două probe din concurs, interpretare și compoziție, au participat concurenți din județele Suceava, Neamț, Botoșani, Bacău, Tulcea și din București.
Juriul concursului, format din Doru Stănculescu (președinte), Titus Constantin și Eugen Avram, a avut o misiune foarte dificilă, atât în realizarea clasamentelor, dar mai ales în desemnarea câștigătorului trofeului festivalului. După mai bine de zece ore de deliberări, cei trei jurați au decis ca trofeul celei de-a doua ediții a Concursul Național de Folk pentru Tineret “Nada Florilor” (în valoare de 2.000 de lei) să fie acordat trupei sucevene Icarus.
Premiul special al juriului a fost acordat fălticenencei Mateiana Anechiforesei
Pentru Andrei Cicioc și Bogdan Pinghireac, componenții acestei trupe, nu mai este o premieră participarea la un festival național de folk și urcarea pe cea mai înaltă treaptă a podiumul de premiere. Ei au prezentat la secțiunea compoziție două piese proprii, una mai veche, “Tu și toamna”, și una mai nouă, “Un alt timp”.
La secțiunea interpretare, premiul III, în valoare de 500 de lei, i-a fost acordat grupului Simbol, de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, premiul II, în valoare de 750 de lei, a fost obținut de Mateiana Anechiforesei, iar premiul I, în valoare de 1.000 de lei, a ajuns la Dorohoi, fiind câștigat de grupul Noi Doi.
La secțiunea compoziție, premiul III, în valoare de 500 de lei, i-a revenit concurentei Elena Cristina Zaharia pentru piesa „Iarnă, îți mulțumesc”, premiul II , în valoare de 750 de lei, i-a fost acordat lui Paul Adrian Tihan, din Fălticeni, pentru melodia „Ploaie albastră”, iar premiul I, în valoare de 1.000 de lei, a ajuns la Tulcea, fiind câștigat de Cristian Mihai cu melodia „2 Mai”.
Premiul special al juriului, în valoare de 500 de lei, i-a fost acordat pentru expresivitate și mesajul transmis prin cântec fălticenencei Mateiana Anechiforesei.
Premiile au fost înmânate de Marius Irimia, organizatorul concursului, și de primarul Cătălin Coman, toți premianții susținând recitaluri cu melodiile prezentate în concurs.
Primarul Cătălin Coman ne-a spus: “Au fost două zile frumoase, cu muzică de calitate. Pe viitor sperăm la mai mult soare, ne vom gândi și din punct de vedere organizatoric cum să rezolvăm această problemă. Mulțumesc tuturor participanților, invitaților, membrilor juriului și spectatorilor care au fost alături de concurenți și de invitați.”
Nicu Alifantis a revenit la Fălticeni după 30 de ani
Sâmbătă, Cătălin Ungureanu și Titus Constantin au fost primii care au urcat pe scenă în încercarea de a încălzi atmosfera, după care Eugen Avram a interpretat câteva cântece care îi aparțin. Ultimul care a urcat pe scena din Piața Nada Florilor a fost Doru Stănculescu, ce a prezentat un recital cu piesele care l-au consacrat, printre acestea numărându-se “Ai, hai”, “Ecou de romanță” și “Fără petale”. Din cauza frigului, concertul lui Nicu Alifantis s-a mutat la Centrul Cultural “Grigore Vasiliu Birlic”, locație în care s-au desfășurat Gala laureaților și recitalurile programate duminică.
Recitalul oferit de Nicu Alifantis a fost unul de excepție, în care a reușit să îi convingă și pe cei mai tineri spectatori să îl asculte, pentru că mai are încă multe de spus în fenomenul artistic românesc. În cadrul spectacolului, Nicu Alifantis a adus și un omagiu familiei din care provine, arătând prin muzică necesitatea de a păstra valoarea culturală și spirituală a etniilor, interpretând în aromână „Cîntic din sîrmîniță”, scris în memoria bunicii sale, dar și un cântec în portugheză dedicat bunicului, care, fiind navigator, și-a dorit foarte mult să ajungă în Portugalia, dar nu a reușit, murind cu oful acesta, și un cântec în limba greacă pentru că avea o datorie față de tatăl său, care “era de meserie grec”.
Nicu Alifantis a declarat la începutul spectacolului: “Mulțumesc organizatorilor că mi-au oferit posibilitatea de a reveni în Fălticeni după mai bine de 30 și… de ani. Am venit cu mare drag, cu inima deschisă și mă bucur de această întâlnire”.
La finalul spectacolului, la insistențele publicului, Nicu Alifantis a fost nevoit să revină pe scenă pentru a interpreta melodia “Decembre”.
Emeric Imre și Emeric Set
Duminică, după Gala laureaților – decernarea premiilor și prezentarea pieselor câștigătoare, a urmat un scurt recital al grupului Descântec din Iași, câștigătorul Trofeului “Nada Florilor” 2013, după care a urcat pe scenă Emeric Imre, însoțit de trupa sa, Emeric Set.
Emeric Imre este unul dintre cei mai iubiți interpreți de folk din țară, impunându-se pe piața muzicală prin concertele susținute în ultimii ani și prin piesele cunoscute de iubitorii geniului, “Condamnare la toamnă”, Buna variantă rea”, „Mult prea mult”, „Ramuri de lumină” sau „Balada lui Ilie de la sculărie”. Recitalul lui Emeric Imre s-a terminat cu o piesă cântată de întreaga sală, „Nebun de alb”.
Artistul ne-a declarat: „Într-un oraș mic aveți un festival pe care Clujul nu-l are. Este important că sunt festivaluri de acest gen în țară, iar cel de la Fălticeni este unul dintre cele importante. Ultima oară am cântat pentru publicul larg din acest oraș cu Cenaclul Flacăra, cu Adrian Păunescu. Adrian Păunescu a fost o palmă cât o scenă de mare întinsă la mulți din cei care astăzi au rămas pe această cărare frumoasă, care este muzica folk”.
Mihai Mărgineanu promovează produsele românești
Recitalul lui Mihai Mărgineanu, un amestec de muzică folk, lăutărească, folclorică, latino și rock, a început cu un intro orchestral, după care a urmat una dintre cele mai cunoscute melodii ale sale, care poate fi ascultată în fiecare seară de joi, la Pro TV, “Zaritza Zanga”, după care a urmat “Paraschiva”. Un moment cu totul aparte a fost interpretarea la vioară a “Rapsodiei Române” de George Enescu, “pentru a ne simți mândri că suntem români”.
Mihai Mărgineanu le-a oferit fălticenenilor și cântecul compus când s-a căsătorit, “Un pat vernil”, dar și o definiție a bărbatului român dată de Mircea Dinescu și Marin Sorescu, prin melodia “Mai știi”. Pe lângă poveștile cu tâlc, Mărgineanu i-a satirizat prin muzică și pe cei care care au tăiat pădurile, “M-am dus să tai un copac”, și i-a înveselit pe cei prezenți cu refrenele arhicunoscute ale pieselor ”Mă iubește femeile”, ”Gore din Chitila”, ”Foaie Verde, Foaie Fraga” sau ”Aviația dă senzația”. Petrecerea incendiară s-a terminat cu revenirea de două ori pe scenă a trupei la insistențele publicului.
„Am fost foarte mirat că am fost invitat la un festival de folk, pentru că din păcate eu nu mai cânt folk. Ca să cânți folk trebuie să ai o anumită stare. Eu am crescut cu folk, apoi cu rock. Știu toate cântecele de la Cenaclul Flacăra, era interesant să fi cântat și o melodie folk, dar nu mi-a trecut prin cap”, a spus Mărgineanu.
Aflând de desfășurarea în aceste zile în urbea de pe Șomuz a Târgului Mărului, Mărgineanu a apreciat inițiativa organizatorilor de a promova produsele românești.
„Perfect se combină folkul cu mărul, și eu aș cânta gratis la orice fel de eveniment care promovează produsele românești. Este o promisiune pentru anul viitor. Vin gratis. Avem niște produse spectaculoase și oamenii încep să urle după ele în piețe”, a precizat Mărgineanu.
“Am ajuns să fim în top 5 festivaluri de gen”
Festivalul Național de Muzică Folk pentru Tineret “Nada Florilor” Fălticeni, ediția a 2-a, desfășurat în perioada 25-26 octombrie 2014 în Fălticeni, a fost catalogat ca “un festival foarte frumos, cu un concurs pentru tineri folkiști foarte bun calitativ, cu recitaluri de excepție ale invitaților speciali. Nu o spun eu, ci o spun membrii juriului, concurenții, spectatorii și chiar invitații înșiși. Aș putea crede, cu puțin curaj, că am ajuns să fim în top 5 festivaluri de gen din România”, ne-a declarat dr. Marius Irimia, organizator.
Festivalul a fost organizat de Asociația Pathos Cultural, în colaborare cu Primăria Fălticeni și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava.

Concursul Național de Folk pentru Tineret “Nada Florilor”

Trofeul celei de-a doua ediții a Concursul Național de Folk pentru Tineret “Nada Florilor” (în valoare de 2.000 de lei) a fost acordat trupei sucevene Icarus

Recomandări