Fălticeni

Gala laureaților Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”



Marele Premiu al festivalului a fost câștigat de trupa “Protha” din Panciu
Marele Premiu al festivalului a fost câștigat de trupa “Protha” din Panciu

Timp de o săptămână, Fălticeniul, cunoscut ca fiind unul dintre locurile din care au plecat nume mari ale culturii românești, a găzduit Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”.
Recunoscut ca unul dintre cele mai importante festivaluri de teatru pentru copii și tineret din Moldova, festivalul de la Fălticeni, ajuns la cea de-a IV–a ediție, s-a bucurat și în acest an de o prezență numeroasă și de mare valoare atât din partea concurenților, cât și a marilor actori și regizori români care au venit în perioada 1 – 7 septembrie în urbea de pe Șomuz.
Festivalul a creat efervescență în rândul iubitorilor de teatru și a adunat laolaltă elevi și tineri din diferite zone ale țării, membri ai unor trupe de teatru, studenți ai UNATC, însoțiți de profesorii lor, dar și trupe de actori profesioniști. În fiecare seară au avut loc spectacole de teatru, iar în cursul zilei s-au desfășurat concursurile din festival și ateliere de teatru în care tinerii au învățat ce înseamnă actoria împreună cu studenții de la UNATC, profesora univ. dr. Lorette Enache de la UNATC București și regizorul Radu Ghilaș.
La Concursul Trupe de teatru s-au înscris în cursa pentru a câștiga trofeul festivalului opt trupe din România și o trupă din Republica Moldova, iar la Concursul individual de recitare poezie sau monolog, peste 30 de tineri și-au demonstrat calitățile artistice.
Întâlnire de suflet cu Draga Olteanu Matei
Gala laureaților ediției a patra a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret “Grigore Vasiliu Birlic”, organizat de Asociația Fălticeni Cultural, a fost prefațată de o întâlnire de suflet cu doamna teatrului românesc, Draga Olteanu Matei, care, împreună cu invitații, actrița și regizoarea Maria Voronca și actorul Tudorel Filomon, au făcut portretul actorului Grigore Vasiliu Birlic așa cum l-au cunoscut pe scena de teatru sau pe platoul de filmare. Întâlnirea s-a finalizat și cu două promisiuni: Draga Olteanu Matei va reveni în curând la Fălticeni cu filmul “Dumbrava Minunată” pentru a povesti cum a fost realizat acest film și cum și-a pus amprenta cenzura comunistă asupra filmului, iar actorul Tudorel Filimon ca reveni anul viitor, împreună cu alți colegi, pe scena Centrului Cultural “Grigore Vasiliu Birlic”, cu piesa de teatru “Birlic” a lui Tudor Mușatescu, piesă în care tânărul Grigore Vasiliu a cunoscut un succes uriaș, astfel încât a ajuns să se identifice cu personajul și să-i adopte numele.
Lansarea albumului Fălticeni Folk
Tot în cadrul Galei laureților a fost lansat albumul „Fălticeni Folk”, cu piese premiate în cei trei ani de existență ai festivalului.
“Este un pas mare pentru copiii care au fost aici, pentru că la 15, 16 sau 17 ani să aibă un material discografic, un fel de carte de vizită pe care să o prezinte oriunde, este un mare lucru. Meritul meu este foarte mic, părintele Mihăilă a făcut tot ceea ce ține de apariția acestui album. Eu mă bucur că a ieșit și pentru a vă bucura și dumneavoastră vă rog să-l cumpărați pentru că sprijiniți acești copiii”, a precizat Sorin Poclitaru, reprezentantul Casei de producție Fair Play.
Emoțiile decernării premiilor ediției a IV-a a Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” s-au întins pe durata a trei ore, timp în care pe scenă au urcat premianții, dar și laureații Festivalului “Fălticeni Folk”, prezenți la Fălticeni cu ocazia lansării CD-ului.
Marele Premiu al festivalului a fost câștigat de trupa “Protha” din Panciu
Juriul festivalului, avându-l ca președinte pe regizorul Gheorghe Balint și ca membri pe Lorette Enache (prof. UNATC București), actorul Tudorel Filimon, regizorul Radu Ghilaș și Neculai Sturzu (profesor de limba și literatura română), a decis ca Trofeul Festivalului să fie acordat trupei “Protha” din Panciu, coordonată de Cătălin Sfîrloagă, pentru piesa “Mecanica inimii”. Juriul a decis ca această trupă să primească pentru al doilea an consecutiv Marele Premiu al festivalului, iar o parte din tinerii actori din Panciu au câștigat premii la recitare și monolog.
“Am crescut ca trupă alături de acest festival. În 2011 trupa pleca din Panciu, după opt ani, cu un experiment, “Medeea”, și ajungea aici, la Fălticeni. Vă invidiez că aveți așa un festival, mi-aș fi dorit să am și eu un părinte la Panciu așa cum îl aveți dumneavoastră pe părintele Mihăilă. L-am avut prin zăpezi acum trei ani de zile, a stat două ore cât a durat spectacolul, dar nu a vrut să rămână la noi. Vă mulțumim pentru încrederea acordată”, a precizat Cătălin Sfîrloagă, coordonatorul trupei “Protha” din Panciu.
Actorul Tudorel Filimon a motivat și o decizie a juriului de a premia trupele care au avut o prestație sub așteptări: „Ca la toate marile manifestări artistice, nu toate producțiile reprezintă împliniri. Mai sunt și neîmpliniri și, la fel cum la Hollywood există Smeura de aur, și pentru a exista un stimulent pentru ediția următoare, ne-am gândit să oferim două diplome «Birlic nemulțumit»pentru două trupe care, participând pentru prima dată, nu au intrat în cerințele acestui festival. Cred că dacă Birlic era aici, mustăcea puțin și îi felicita pe membrii celor două trupe care s-au simțit bine pe scenă”.
Premii în bani, trofee, diplome și cărți
Anul acesta, 90 % din premiile festivalului (1.000 de euro) au fost oferite de Alex Șerban, strănepot al actorului Grigore Vasiliu Birlic, alte premii fiind acordate de Revista “Timpul” și senatorul Ovidiu Donțu, care a oferit Premiul pentru cea mai bună actriță. Librăriile Humanitasau oferit premii în cărți pentru toți membrii trupelor și participanții la monolog și recitare.
“Birlic în limba turcă înseamnă unitate, iar dacă ne unim forțele facem lucruri bune. Fără sponsori, fără parteneri, fără membrii juriului, fără voluntari și fără public nu am fi reușit să facem festivalul. De aceea trebuie să vă mulțumesc tuturorcelor implicați în organizare, participanților și spectatorilor. Ne-am sfătuit cu membrii juriului și de anul viitor vor fi invitate doar trupele care câștigă un festival mare. Birlic se va transforma într-un festival al festivalurilor”, a precizat preotul Liviu Mihăilă.
Gala laureaților s-a încheiat cu spectacolul extraordinar de operă susținut de tenorul Teodor Ilincăi, soprana Silvana Coltor și pianistul Lucian Dușa.
Premiile festivalului:
Monolog / poezie 7-14 ani
Locul 3: Alexandra Bocăneț (9 ani), din Fălticeni
Locul 2: Carina Mihăilă (12 ani), din Roman
Locul 1: Ioana Tantoș (9 ani), din Bacău
Poezie – adolescenți
Locul 3:Vlad Nechifor, din Fălticeni
Locul 2: Iris Tiron, din Panciu
Locul 1: Cosmin Alexandru Dumitru, din Panciu
Monolog – adolescenți
Locul 3: Ana Baciu, din Botoșani
Locul 2: Cristian Conache, din Panciu
Locul 1: Daria Rusu, din Roman
Cel mai bun actor în rol secundar:
Cosmin Alexandru Dumitru, din Panciu
Cea mai bună actriță în rol secundar:
Roxana Buzău, din Roman
Cel mai bun actor în rol principal:
Vladislav Ropot, din Hâncești – Republica Moldova
Dragoș Maftei, din Iași
Cea mai bună actriță în rol principal:
Ioana Andrei, din Iași
Premiile juriului
Premiul “Birlic nemulțumit”:
Trupa D&D, din Oniceni – Suceava
Trupa Adolescen Teen, din Lehliu Gară
Premiul pentru pitorescul personajelor:
Eugen Curelic și Denis Târziu, din Lugoj
Premiul pentru mișcare scenică și inventivitate artistică:
Trupa de teatru “Domino”, din Râmnicu Vâlcea
Premiul pentru cea mai bună scenografie:
Cătălina Bostan, coordonator Trupa “Gong” din Roman, piesa “Satul electronic”
Alexandra Stan, coordonator Trupa “PI” Suceava, piesa “Ai paria pe utopie?”
Premiul pentru regie:
Cătălina Bostan, coordonator Trupa “Gong” din Roman, piesa “Satul electronic”
Emil Gnatenco, coordonator Trupa “Clubul de teatru pentru tineret” din Iași, piesa “Aproape”
Marele premiu al festivalului:
Trupa “Protha”, din Panciu, cu piesa “Mecanica inimii”, coordonator Cătălin Sfîrloagă.


Trofeul festivalului
Trofeul festivalului
Sorin Poclitaru prezinta CD-ul
Sorin Poclitaru prezinta CD-ul
Public
Public
Premiul pentru pitorescul personajelor
Premiul pentru pitorescul personajelor
Premiul pentru miscare scenica si inventivitate artistica
Premiul pentru miscare scenica si inventivitate artistica
Premianti
Premianti
Lansare CD Folk
Lansare CD Folk
Lansare CD Folk
Lansare CD Folk
Lansare CD Folk
Lansare CD Folk
Intalnire cu Draga Olteanu
Intalnire cu Draga Olteanu
Birlic Nemultumit
Birlic Nemultumit
Spectacol de operă
Spectacol de operă
Vladislav Ropot și Dragoș Maftei - Premiul cel mai bun actor în rol principal
Vladislav Ropot și Dragoș Maftei - Premiul cel mai bun actor în rol principal
Ioana Andrei - Premiul cea mai bună actriță în rol principal
Ioana Andrei - Premiul cea mai bună actriță în rol principal
Cătălina Bostan - Premiul pentru cea mai bună scenografie
Cătălina Bostan - Premiul pentru cea mai bună scenografie
Alexandra Stan - Premiul pentru cea mai bună scenografie
Alexandra Stan - Premiul pentru cea mai bună scenografie
Spectacol opera
Spectacol opera
Marele Premiu al festivalului a fost câștigat de trupa “Protha” din Panciu
Marele Premiu al festivalului a fost câștigat de trupa “Protha” din Panciu


Recomandări

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc a obținut Marele Trofeu la Festivalul Internațional „Vis de Stea”, ediția a XIV-a

Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc a obținut Marele Trofeu la Festivalul Internațional „Vis de Stea”, ediția a XIV-a
Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc a obținut Marele Trofeu la Festivalul Internațional „Vis de Stea”, ediția a XIV-a

Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc a obținut Marele Trofeu la Festivalul Internațional „Vis de Stea”, ediția a XIV-a

Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc a obținut Marele Trofeu la Festivalul Internațional „Vis de Stea”, ediția a XIV-a
Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc a obținut Marele Trofeu la Festivalul Internațional „Vis de Stea”, ediția a XIV-a