Tinerii artiști ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” vor încânta astă seară sucevenii cu două ore de muzică în aer liber, în centrul Sucevei. Astfel, pe esplanada Casei de Cultură, de la ora 18.00 până la ora 20.00, vor susține recitaluri violoniști și chitariști. În intervalul orar 19.00-20.00, în foișorul din Parcul Central va cânta un cvartet de coarde, iar în Piața „La Steaguri”, un trio de suflători la corn și clarinet, acompaniați de pian. Spectacolele de astă seară sunt de fapt o avanpremieră a concertului de mâine, „Simfonii de toamnă”, oferit sucevenilor de Clubul Rotary Suceava Bucovina.
Președintele clubului pentru perioada 2014-2015, Mihai Maxim, arată, într-un comunicat de presă, că cele trei mini-concerte nu numai că vor crea astă seară în centrul Sucevei „o atmosferă boemă, în acorduri de muzică clasică”, dar arată și susținerea acordată de Clubul Rotary Suceava Bucovina „tinerelor talente autentice sucevene”. Potrivit lui Mihai Maxim, în perioada 2009-2012 violonistul Cristian Ruscior și pianistul Laur Hreniuc au beneficiat de câte o bursă anuală de 500 euro, iar flautista Dinuța Costache primește, din anul 2013, o bursă anuală de 1.000 euro pentru a-și continua studiile la Viena.
„Îi invităm pe toți sucevenii iubitori de muzică clasică luni seara la o plimbare prin centrul orașului”, a spus Maxim.
Mâine, o orchestră de 50 de artiști va interpreta pentru suceveni piese celebre
Invitația este valabilă și pentru marți, 26 august, deoarece de la ora 19.30 începe a treia ediție a „Simfoniilor de toamnă”.
Potrivit lui Mihai Maxim, „anul acesta, sucevenii vor petrece o seară memorabilă în compania artiștilor de la Filarmonica de Stat Botoșani”. În repertoriul pregătit pentru această ediție a evenimentului sunt incluse piese ale compozitorilor Giuseppe Verdi, Gioachino Rossini, J. Strauss, Sostacovici, Georges Bizet, Fr. Suppe și mulți alții.
„Momente magice vor fi oferite sucevenilor de Mirel Manea, prim-trompetist, șef de partidă, la Filarmonica de Stat Botoșani și prim-tropetist al Grande Orchestra Sinfonica Verdi, în Bracigliano, Italia. Orașul Suceava va răsuna, pentru câteva ore, sub bagheta dirijorului Daniel Manasi, Concert Maestru al Orchestrei de Cameră Radio, iar orchestra va reuni 50 de artiști de elită”, a afirmat președintele Rotary Club Suceava Bucovina.
Concertul va avea loc în zona centrală, pe esplanada Palatului Administrativ Suceava. Accesul în zona cu scaune va fi pe bază de invitație. Invitațiile sunt oferite gratuit sucevenilor, de către membrii Clubului Rotary Suceava Bucovina.
Mesajul din acest an al acțiunii Rotary este „Dăruiți comunității împreună cu Rotary”. Parteneri în organizare sunt Betty Ice, Grupul de firme Calcarul, Centrul de Diagnosticare Explora și Prolisok.
Clubul Rotary se definește ca „o organizație a oamenilor de afaceri și a reprezentanților diferitelor profesii, care asigură servicii umanitare, promovează standarde etice înalte în toate domeniile de activitate și stimulează relațiile de bună înțelegere între membrii comunității”.