Pe data de 15 mai, la ora 16.00, la Galeriile de Artă din Rădăuți va avea loc vernisajul expoziției de pictură „Din suflet pentru suflet”. Lucrările sunt realizate de Oana Gabriela Bejinari, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național “Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți.
Evenimentul este realizat în scop caritabil, toate donațiile participanților fiind utilizate pentru a ajuta un copil, Andrei P., bolnav de leucemie.
Organizarea expoziției a pornit la sugestia Oanei, atunci când a aflat de acest caz la școala la care învață, printre invitați numărându-se artistul plastic Mihai Pânzaru – PIM.
La a doua expoziție personală a Oanei Gabriela Bejinari, din mai 2008, găzduită de Galeria de Artă din Rădăuți, ocazie cu care a expus 40 de lucrări, pictorul Traian Postolache a spus că Oana este un caz excepțional, cu un dar înnăscut, iar acest lucru este foarte rar și trebuie să fie prețuit. Traian Postolache a mai adăugat că fata uimește prin modul în care tratează culorile, părțile compoziționale și că are un mod personal în care abordează personajele.