În cadrul proiectului „Muguri de tradiții în unitatea și diversitatea europeană”, la Grădinița cu Program Prelungit „Sfântul Ioan cel Nou”, situată la ieșirea din Suceava spre Ipotești, preșcolarii au învățat cum se țese. Activitatea a avut loc ieri, în prezența invitatului special, Veronica Hojbotă, meșter popular din localitatea Mănăstirea Humorului, care i-a ajutat și i-a îndrumat pe cei mici în „tainele țesutului”.
La această întâlnire au participat grupa Florilor și grupa Licuricilor, îndrumate de educatoarele Marina Crețu, Violeta Cristian, Diana Grădinariu și Ioana Schipor.
Proiect finanțat de Primăria Suceava
Proiectul „Muguri de tradiții în unitatea și diversitatea europeană” este finanțat de Primăria municipiului Suceava și Consiliul Local. Obiectivele proiectului sunt stimularea interesului pentru păstrarea și valorificarea tradiției și a obiceiurilor populare, cultivarea respectului și dragostei față de tradițiile populare, îmbogățirea cunoștințelor despre portul popular și tradițiile populare, formarea deprinderilor specifice practicării unui meșteșug popular – olărit, încondeiat ouă, țesut în gherghef și stimularea interesului pentru păstrarea și valorificarea tradiției și a obiceiurilor populare românești.
La Grădinița cu Program Prelungit „Sfântul Ioan cel Nou” sunt înscriși 160 de preșcolari, împărțiți în opt grupe. În acest spațiu educativ, unde cei mici se simt ca personajele de poveste colorate pe pereți (fiecare sală de curs are alt decor), copiii sunt învățați ce înseamnă milostenia, iertarea, blândețea, bunătatea, întrajutorarea, care vin în sprijinul educației celor șapte ani de acasă, dar și ce înseamnă tradițiile populare adevărate.