Bilanțul primei zile a ediției din acest an a Festivalului Internațional Bucovina Rock Castle, festival care se desfășoară în șanțul de apărare al Cetății de Scaun a Sucevei în perioada 22-25 august, este mai mult decât încurajator.
Dacă anul trecut, în prima zi (cu vreme nefavorabilă, pentru că a plouat) au fost circa 400 de spectatori, situația prezentată de Muzeul Bucovinei pentru ziua de joi, 22 august, înregistrează un număr de 1.205 bilete de intrare vândute, la care se adaugă încă 150 de spectatori care au avut acces pe bază de invitație. În total, în prima zi a festivalului de rock de la Suceava au participat 1.355 de spectatori (de trei ori mai mult decât la ediția precedentă) la concertele susținute de trupele Masterpiece, Bucovina, Jinjer, White Walls, Subscribe și DorDeDuh.
Prețul biletelor de intrare (bilete care au culori diferite pentru fiecare zi de festival) este de 7 lei pentru adulți și 1,5 lei pentru elevi și studenți. Dar nu încasările sunt prioritare în conceptul acestui eveniment, întrucât, așa cum a subliniat Andi Drăgușanul, directorul festivalului, avem de-a face cu „un festival care nu a fost gândit pe profit, ci ca o manifestare artistică pentru generația tânără”.
În ceea ce privește tabăra de rockeri care s-a instalat pe platoul cetății, aceasta cuprindea 260 de corturi ale tinerilor care au venit astfel echipați pentru a rămâne câteva zile cât mai aproape de locul de desfășurare a concertelor.