În conferința de presă organizată ieri, pentru a anunța deschiderea celei de-a VII-a ediții a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” de la Suceava cu spectacolul „Romeo și Julieta”, de William Shakespeare, directorul Muzeului Bucovinei, Constantin-Emil Ursu, i-a avut alături de el pe membrii trupei de teatru Clan’Destin, din București, care vor evolua astăzi și mâine seară pe scena din curtea interioară a Cetății de Scaun a Sucevei.
Regizorul spectacolului, Teodora Câmpineanu, și-a prezentat colegii de trupă ca fiind „noua gardă de actori” care va prelua ștafeta teatrului românesc și o va duce mai departe în anii care urmează.
Ea a precizat că Trupa Clan’Destin, care abia s-a înfiripat și nu are încă un statut juridic, este alcătuită, cu câteva excepții, din tineri care au absolvit facultatea anul acesta, cei mai mulți aflându-se acum la primul lor rol. Așa cum a spus Teodora Câmpineanu, este „aproape debut absolut”.
Ea a prezentat membrii trupei, subliniind faptul că patru actori sunt din Suceava (Raluca Ghervan, Andrei Merchea, Ionuț Maierean și Bogdan Amurăriței), iar unul este din județul vecin Botoșani (Răzvan Amitroaei).
Distribuția în piesa „Romeo și Julieta” este următoarea: Răzvan Amitroaei (Romeo), Raphaela Lei, Doina Teodoru (Julieta), Andrei Bratu (Lorenzo), Rădița Roșu, Carolina Vasile (Doica), Bogdan Costea, Alex Zlăvog (Mercutio), Răzvan Ilie, Andrei Merchea, Adi Loghin (Benvolio), Raluca Ghervan, Smaranda Nicolau, Crina Ene, Diana Rotaru (Lady Capulet), Andrei Negoiță (Capulet), Zory David (Tybalt), Mihnea Nicolau (Paris), Filip Popa, Cristi Constantinescu (Peter), Bianca Laiu (Lady Montague), Iulian Sfircea (Montague), Ionuț Maierean (Ducele), Bogdan Bran (Spițerul), Bogdan Amurăriței (Ioan) și Irina Cepoi, Magda Harabagiu, Dana Rusu, Alina Mișoc, Laura Tomescu, Ioana Vlădescu, Iulia Dinu, Andreea Ghiță, Mădălina Ilie, Roxana Neagu, Carmen Manac, Cristina Boubătrân.
Întrucât există dubluri pentru unele roluri, așa cum a spus Teodora Câmpineanu, „veți avea ocazia să vedeți ambele distribuții”.
Muzica este originală, fiind special compusă pentru spectacol de Michi (Șuie Paparude).
Teodora Câmpineanu, care a jucat rolul Julietei cu 19 ani în urmă, a mărturisit că simte că predă ștafeta acestor tineri.
Referindu-se la Trupa Clan’Destin, Teodora Câmpineanu a accentuat că „aici, la Suceava este avanpremiera noastră, întrucât aici intrăm în pâine, cum s-ar zice!”.
Invitația ei către public a fost de a veni la evenimentul teatral din cetate: „Obligatoriu, toată lumea la cetate! Ordin de la Măria Sa!”.