Arte vizuale

Jurnalul galeriilor sucevene



Expoziția „Drum Împărătesc”, la Galeria „Bucovina”
Expoziția „Drum Împărătesc”, la Galeria „Bucovina”

Galeriile de artă sucevene, cu program permanent de expunere, prezintă pe simeze în luna august o suită de expoziții de o mare diversitate.
Expoziția „Arta germanilor din Transilvania – secolele XVIII-XIX”, la Muzeul de Istorie Suceava
La Muzeul de Istorie Suceava s-a deschis, cu câteva zile în urmă, expoziția cu genericul „Arta germanilor din Transilvania – secolele XVIII-XIX”, care prezintă publicului circa 30 de lucrări de pictură din colecția Muzeului Național Bruckenthal.
Expoziția, care se circumscrie acțiunilor organizate în cadrul parteneriatului de colaborare inter-instituțională între Muzeul Național Brukenthal din Sibiu și Muzeul Bucovinei, etalează lucrări de pictură realizate de artiști germani, autohtoni sau călători prin Transilvania. Sunt expuse portrete, peisaje și scene de viață laică și religioasă, piese din categoria Tezaur aflate în patrimoniul muzeului sibian, tablouri în ulei pe pânză sau pe carton semnate sau atribuite artiștilor Johann Martin Stock, Johann Bobel, Franz Anton Bergmann, Franz Neuhauser, Henrich Trenk, Theodor Glatz, Theodor Benedikt Sockl, Carl Dorschlag, Lotte Goldschmidt, Fritz Schullerus, Karl Ziegler, Mathilde Berner Roth și Arthur Coulin.
„Structura expunerii – așa spus curatorul sibian dr. Iulia Mesea – evidențiază momentele de efervescență, prin reprezentanții cei mai importanți, iar lucrările probează atât specificul artei locale, cât și influențele receptate din arta europeană, cu predilecție cea germană și austriacă”. Expoziția poate fi vizitată până pe data de 8 septembrie.
„George Löwendal – Dialoguri estetice bucovinene”, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Gura Humorului
Fundația Löwendal, în parteneriat cu Primăria orașului Gura Humorului și Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, prezintă pe simezele muzeului humorean, până la sfârșitul lunii august, expoziția cu genericul „George Löwendal – Dialoguri estetice bucovinene”.
Expoziția de la Gura Humorului, care este cea de-a treia manifestare dedicată polivalentului artist (pictor, poet, arhitect, scenograf, actor, maestru de balet…) George baron Löwendal (1897 – 1964) în urbea de la limita estică a Obcinelor Bucovinei, etalează circa 100 de lucrări (pictură, grafică, schițe de scenografie) aparținând fundației care se îngrijește de opera celui despre care acad. Răzvan Theodorescu spunea că a fost „un fenomen în felul său și un unicat”.
Ariadna Avram, nepoata artistului și președinta fundației, a spus la vernisaj că prezentarea acestei expoziții în spațiul bucovinean își propune să-l readucă pe cel care a fost supranumit „pictorul Bucovinei” în arealul care i-a fost atât de drag și-n care și-a petrecut „ultimele vacanțe de vară ale vieții”.
Expoziția „Humanum Lux”, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava
Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava prezintă pe simeze, până la sfârșitul acestei luni, expoziția colectivă „Humanum Lux” („Lumina omului”), o desfășurare vizuală care etalează, pentru a treia oară sub acest generic, lucrări circumscrise acestei teme realizate de membrii Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
Lucrările de pictură, grafică, tapiserie și metaloplastie aparțin artiștilor Iulia Andrieș, Cătălin Alexandru Chifan, Oana Chinchișan, Anton Costîn, Geta Gheorghiu, Eugenia Goraș, Viorel Grigoraș, Oana Ruxandra Hrișcă, Marcela Larionescu, Niculai Moroșan, Viorica Moruz, Iuliana Perebiceanu, Mihai Pînzaru PIM, Pușa Pîslaru, Lucia Pușcașu, Dumitru Rusu, Camelia Rusu Sadovei, Vasile Anghel Siminiuc, Constantin Ungureanu BOX.
Din păcate, artista plastică Angela Pitariu Bolnavu, care a participat la cele două ediții anterioare, nu mai expune acum întrucât, între timp, a plecat pe drumul veșniciei, dar reținem ceea ce spunea ea despre lumina din genericul expoziției la vernisajul din august 2009: „Toți suntem lumină și trebuie să conștientizăm acest lucru!”
Pictorul David Croitor expune în „Salonul Alb” al Casei de Cultură din Vatra Dornei
În „Salonul Alb” al Casei de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei s-a deschis, în prima zi de Gustar, expoziția de pictură a artistului plastic dornean David Croitor.
Pictorul David Croitor, care, așa cum remarcă criticul de artă Valentin Ciucă, „a deprins rigorile armoniei cromatice ale organizării spațiului grafic, laolaltă cu ideea că natura nu trebuie bruscată, dar nici exaltată printr-un decorativism ocazional” de la maestrul Dimitrie Loghin, este unul dintre artiștii dedicați integral picturii.
David Croitor, care a părăsit profesia de geolog optând exclusiv pentru cariera artistică, este un nostalgic poet al culorii întrucât lucrările lui, deși au o cromatică vie, au întotdeauna un rest, un „ceva” nevăzut, ca o adiere, un abur, o aromă de amintire care încearcă să recupereze, fugar, sentimentul clipei pierdute.
„Poezia spațiului bucovinean – spune Valentin Ciucă – inefabilul anotimpurilor în rotirea lor miraculoasă, arhitectura caselor risipite pe Obcine, oamenii care animă totul au devenit motive de reflecție și emoție, dar și de exprimare plastică”.
„Drum Împărătesc”, la Galeria „Bucovina”, din incinta Palatului Administrativ
Galeria „Bucovina”, din incinta Palatului Administrativ din municipiul Suceava, continuă să găzduiască expoziția „Drum Împărătesc”, realizată de artistul plastic humorean Radu Bercea, o impresionantă cascadă cromatică alcătuită din 60 de lucrări în acuarelă, care vizează peisajul bucovinean decupat, deopotrivă, de pe traseul drumului civilizator din vremea administrației austriece și de pe imaginarul „drum împărătesc acoperit cu prund de argint și bătut cu pulbere de raze”, din basmul eminescian „Făt-Frumos din lacrimă”.
Ampla desfășurare peisagistică, pe care scriitorul Ion Drăgușanul a apreciat-o ca fiind cea mai frumoasă expoziție de acuarelă pe care a văzut-o vreodată, se circumscrie seriei de manifestări culturale cu genericul „Sărbătorile Memoriei”.
Expoziția de pictură „O pată de culoare”, la Galeria Tuturor
Pictorul sucevean Ștefan Danilevici, supranumit „pictorul crizantemelor”, artistul care a reușit să îmblânzească boala Parkinson prin mirajul culorilor, a deschis o expoziție cu genericul “O pată de culoare”, la „Galeria Tuturor – fără resentimente”, din incinta Centrului Comercial „Zimbru” Suceava.
Expoziția, care etalează 35 de lucrări (peisaje, naturi statice, compoziții și tablouri cu flori), aduce în mignona galerie suceveană (administrată de graficiana Lucia Nica Pricopiuc) mesajul cromatic al unui artist, care nu este doar rezultatul unui simplu exercițiu creator, ci rodul unui intens efort de reflecție și autocontrol, întrucât Ștefan Danilevici se luptă de aproape un deceniu și jumătate cu boala Parkinson.
De câțiva ani, Ștefan Danilevici pictează aproape zilnic, abordând cu precădere peisajul, natura statică și florile – dintre care cel mai mult îi plac crizantemele.
Lucrările sale au fost prezentate publicului în expoziții personale sau colective, numele său fiind deja cunoscut la Saloanele anuale ale artiștilor plastici amatori din județul Suceava.
Expoziția „Lumină și sunet”, la Iulius Mall
La Iulius Mall Suceava s-a deschis din această săptămână expoziția de pictură și grafică intitulată „Lumină și sunet”, realizată de Adrian Ștefan Smîntancă, absolvent al Școlii de Arte „Ion Irimescu” Suceava (clasa de pictură a prof. Dumitru Rusu), candidat la Facultatea de Arte Vizuale și Design, din cadrul Universității de Arte „George Enescu” Iași.
Expoziția, organizată de Iulius Mall Suceava împreună cu Societatea Artiștilor și Amicilor Artelor Plastice din Bucovina și Alianța „Pro Bucovina”, prezintă publicului sucevean 32 de lucrări de pictură și grafică (lucrări realizate în ulei, tempera și grafit pe pânză și pe hârtie), genurile abordate fiind portretul, peisajul și natura statică.


Expoziția „Arta germanilor din Transilvania - secolele XVIII-XIX”, la Muzeul de Istorie
Expoziția „Arta germanilor din Transilvania - secolele XVIII-XIX”, la Muzeul de Istorie
Expoziția „George Löwendal - Dialoguri estetice bucovinene” la Gura Humorului
Expoziția „George Löwendal - Dialoguri estetice bucovinene” la Gura Humorului
Expoziția „Humanum Lux” la Galeria de Artă „Ion Irimescu”
Expoziția „Humanum Lux” la Galeria de Artă „Ion Irimescu”
Expoziția „O pată de culoare”, la Galeria Tuturor
Expoziția „O pată de culoare”, la Galeria Tuturor
Expoziție de pictură David Croitor, la Vatra Dornei
Expoziție de pictură David Croitor, la Vatra Dornei
Expoziția „Drum Împărătesc”, la Galeria „Bucovina”
Expoziția „Drum Împărătesc”, la Galeria „Bucovina”


Recomandări

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava
Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava

Lucrări care reprezintă Pietrele Doamnei din Munții Rarău, realizate de artistul Roland Pangrati, expuse la Osaka

Lucrări care reprezintă Pietrele Doamnei din Munții Rarău, realizate de artistul Roland Pangrati, expuse la Osaka
Lucrări care reprezintă Pietrele Doamnei din Munții Rarău, realizate de artistul Roland Pangrati, expuse la Osaka