Clasele de artă decorativă și pictură de la Școala de Arte „Ion Irimescu” din municipiul Suceava au marcat sfârșitul anului școlar și Ziua Internațională a Copilului printr-o expoziție organizată la sediul Centrului pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene, situat în imediata apropiere a școlii.
Expoziția, al cărei vernisaj a avut loc vineri, reflectă ca o oglindă, așa cum a precizat coregraful Ion Băițan, directorul Școlii de Arte sucevene, nivelul de pregătire al elevilor.
Cele 65 de lucrări expuse sunt realizate de 25 de elevi de la clasa de artă decorativă coordonată de artista plastică Viorica Moruz și șase cursanți de la clasa de pictură a profesorului Dumitru Rusu.
Peisajele, naturile statice, compozițiile și alegoriile etalate, realizate în tehnici diverse, sunt semnate de Irina Alexa, Clara Avram, Cecilia Amariei, Ecaterina și Ștefania Brăteanu, Maria Burciu, Alina Breabăn, Anastasia Cernăuțean, Patrice Catău, Ana Cârlioru, Sofia Chilariu, Ilinca Dominte, Denisa Dume, Loredana Lupașcu, Maria Iacobescu, Narcis Murariu, Cristiana Negru, Ștefan Orza, Ingrid Popescu, Tatiana Saghiu, Diana Șcladan, Timeea Șutac, Bia Voicu, Emilia Ungureanu, Denisa Zbera (clasa artă decorativă) și Liliana Bujdei, Mariana Bumbu, Teodora Deaconu, Iulian Mândrilă, Adrian Leonard Melisch, Ștefana Petre (clasa pictură).