Banca Națională a României (BNR) a pus în circulație, în scop numismatic, începând de luni, 25 februarie, o monedă din aur dedicată aniversării a 1.900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian.
Moneda din aur, cu o greutate de 6,452 grame, prezintă pe avers o compoziție care reproduce partea superioară a Columnei lui Traian, având în plan secund un detaliu de pe aceasta, inscripția „Romania“, valoarea nominală de 100 de lei, stema României și anul de emisiune 2013.
Pe reversul monedei este reprezentată partea inferioară a Columnei lui Traian, suprapusă peste un detaliu al acesteia cu inscripția de la baza columnei, silueta monumentului și inscripția „Columna lui Traian“.
Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză și franceză, broșuri care includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului și a casierului central ai BNR.
Tirajul emisiuni numismatice este de 250 de exemplare, iar prețul de vânzare (fără TVA), inclusiv broșura de prezentare, este de 1.700 de lei/bucata.
Moneda din aur dedicată aniversării a 1.900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian are putere circulatorie pe teritoriul României, iar punerea în circulație, în scop numismatic, se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Iași și Timiș ale BNR.