În colecția de documente a Muzeului Bucovinei a intrat recent, printr-un neașteptat act de donație, un document inedit.
O carte poștală expediată de Dionisie Olinescu de la București la Stuttgart
Este vorba de o carte poștală expediată, în urmă cu mai bine de un secol, de la București la Stuttgart, de către Dionisie Olinescu, cercetătorul care, împreună cu un grup de intelectuali bucovineni, a înființat, la data de 12 iunie 1886, Societatea arheologică română din Bucovina.
Destinatarul misivei scrise în limba germană (o carte poștală cu timbru imprimat cu chipul Regelui Carol I, cu ștampila care indică localitatea de expediere București și data de18 decembrie 1910) era editorul Hermann Pfisterer, pe care Dionisie Olinescu îl ruga să-i trimită un exemplar al revistei pe care acesta o tipărea la Stuttgart.
Seculara carte poștală (pe care un colecționar lipsit de generozitate n-ar fi lăsat-o din mână) a ajuns la Suceava prin bunăvoința dr. Walter Stahli, care, interesându-se de „numele românesc Olinescu”, a aflat că acesta a fost un intelectual bucovinean, despre care a scris câteva lucrări de specialitate… arheologul expert dr. Bogdan Petru Niculică, de la Muzeul Bucovinei.
„Singura mea rugăminte ar fi, dacă nu cer prea mult, să-mi trimiteți prin poștă o confirmare de primire”
Așa că generosul dr. Walter Stahli (care mărturisește într-un e-mail pe care i l-a trimis arheologului sucevean că are un interes aparte pentru „cărți poștale ilustrate cu subiecte referitoare la portul național românesc, german, unguresc, sârbesc, bulgăresc etc. din România, precum și imagini din cotidianul de altădată al locuitorilor din Banat, Oltenia și Transilvania”) a donat respectiva carte poștală pentru colecția Muzeului Bucovinei.
„Nu sunt istoric de meserie – îi scrie el lui Bogdan Petru Niculică (cercetătorul sucevean care a adus în atenție, prin lucrarea „Din istoricul preocupărilor arheologice în Bucovina. Societatea arheologică română” și prin retipărirea unor scrieri de Dionisie Olinescu, rolul și contribuția acestuia în cercetarea arheologică din Bucovina) – dar am citit întotdeauna cu plăcere articole de istorie de cultură generală, destinate unui public mai larg și scrise mai pe înțelesul tuturor, categorie din care fac și eu parte. De aceea nu pot aprecia importanța unui astfel de document pentru investigarea vieții celui ce a scris-o (n.a. cartea poștală), dar consider că nu este prea mare. Interesant este probabil faptul că a fost scrisă de o persoană cu merite în cultura românească, respectiv a Bucovinei… Singura mea rugăminte ar fi, dacă nu cer prea mult, să-mi trimiteți prin poștă o confirmare de primire”.
*
Un gest generos prin care colecția de documente a Muzeului Bucovinei se îmbogățește cu un înscris care poartă semnătura lui Dionisie Olinescu, „un arheolog uitat”, așa cum scria Bogdan Petru Niculică, dar care a fost președintele fondator al Societății arheologice române din Bucovina.