Printează articolul
Trimite e-mail
Umorul piperat al lui Caragiale a fost transpus, într-o manieră cu totul specială, prin vocea maestrului Tudor Gheorghe, într-un spectacol de mare succes: „Nu se poate cu de toate”, care a avut loc joi pe scena Casei de Cultură Suceava.
După cum a promis maestrul, spectacolul de aproape două ore a fost de fapt un program cultural „fără trucuri exterioare, fără invenţii, fără farafastâcuri”, în care s-au îmbinat armonios muzica, satira şi umorul, dar şi poezia mai puţin cunoscută scris să I. L. Caragiale.
Împreună cu Orchestra „Iunion”, spectacolul prezentat sucevenilor, „cinstit şi inteligent”, îşi are rădăcinile într-un altul dedicat lui Caragiale, prin anii 70, „Pe-un franc poet”, spectacol care s-a jucat o singură dată, pentru că a fost interzis de cenzura ce „domnea” la acea vreme.
Publicul sucevean, care a aplaudat la scenă deschisă lecţia de istorie şi literatură „predată” de maestrul Tudor Gheorghe, a descoperit, a înţeles, a „gustat”, uneori cu amărăciune, alteori cu umor, satira lui Caragiale, care îşi păstrează actualitatea şi în zilele noastre.
Textele lui Caragiale au viaţă, sunt comice, dar ascund cruzimea şi durerea acestui popor greu încercat, pe care, după cum a spus şi Tudor Gheorghe, Caragiale „ l-a iubit şi l-a urât în aceeaşi măsură”.
„Românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic”
Într-o înşiruire logică, provocatoare, maestrul Tudor Gheorghe aduce în faţa spectatorului („nu cel cu 2 la Bac!”) poezia scrisă de Caragiale, mai puţin cunoscută (Pasteluri de primăvară, în forma optimistă, dar şi în cea pesimistă), şi viziunea lui I. L. Caragiale asupra poeziei „Doina”.
Acesta a recitat şi „Scrisoare deschisă către Caragiale” de Dan Mihăescu: “Stimate nene Iancule, (...) satira îşi păstrează actualitatea, personajele seamănă leit cu cele din zilele noastre, poltroni, tembeli, pungaşi, mahalagii, hahalere, bagabonţi etc. (...) S-au înmulţit nesimţiţii şi proştii şi vorba matale: <Cu prostia te poţi lupta, dar ea întotdeauna învinge>, (...), Bravos, naţiune! Egzistă nişte unii care zic că suntem <Ţara lui Caragiale>. (...), Ei, aş! Moravurile de pe vremea matale erau parfum. Şi atunci, eu cu cine votez? Aceasta-i întrebarea! (...) Într-un singur loc ai avut dreptate, nene Iancule. Atunci când ai zis că românul s-a învăţat să aibă din toate câte nimic. În fruntea soţietăţii s-au aburcat mitocanii şi nu le poţi bate obrazul, întrucât (tot matale ne-ai învăţat) mitocanul se naşte jignit... Dar să fim optimişti, că dacă nu murim o să fie şi mai rău!”.
Trăim ca-n opera lui Caragiale...
Maestrul Tudor Gheorghe a introdus în spectacolul „Nu se poate cu de toate” şi improvizaţia poetică „Din Goană”, creată în anul 1912, în drumul lor, cu trenul, spre Craiova, de scriitorii Octavian Goga, Şt. O. Iosif şi Victor Eftimiu („Ducându-şi viaţa solitară/Un suflet trist şi visător/Nevasta şefului de gară/S-a-ndrăgostit de-un călător./”. Nu au lipsit ”Mitică”, personaj fabulos, dar şi piese romantice, chiar şi un cântec pe ritmuri greceşti, toate dând farmec unui spectacol care a bucurat inimile sutelor de suceveni.
Tudor Gheorghe a reuşit să readucă şi atmosfera de la „Iunion”, cu poeziile epocii, cu cântece „fine”, precum „Picioruşul Aglăiţei” şi „Vin, mămicule, vin, bibicule…”, cu glumele piperate ale lui Caragiale. Auzim printre noi, de multe ori, voci care susţin că astăzi „trăim ca-n opera lui Caragiale”, fiindcă politica, minciuna, vorbăraia fără rost, înşelătoria nu s-au schimbat. Şi vorba poetului Caragiale: „Trec astăzi ignorat prin lume,/ Dar, trainic, las în viitor/ Un semn, o glorie, un nume/ Acestui imbecil popor! / (…) Mulţime brută şi ingrată!/ Cu-a mea cântare nu putui/ În viaţă-mi să te mişc o dată…/ Şi-odat’… o să-mi ridici statui”.
