Scriitorul George Ungureanu s-a retras la odihnă de veci

Scriitorul George Ungureanu, decanul de vârstă al scriitorilor bucovineni, „un om vechi”, aşa cum se autocaracteriza, s-a stins din viaţă vineri, la Câmpulung Moldovenesc, la vârsta de 100 de ani şi o lună.

Unicul scriitor român care a scos de sub tipar un volum la vârsta de 100 de ani

Născut în 1912, anul în care s-a scufundat „Titanicul”, George Ungureanu, care şi-a conturat parcursul vieţii, în câteva cuvinte, în ziua aniversării centenare spunând că a supravieţuit celor două războaie mondiale, anilor de puşcărie în care au fost convertite nu mai puţin de cinci condamnări la moarte, a văzut cum s-a prăbuşit comunismul şi a fost însurat de trei ori, a publicat în fiecare din ultimii trei ani câte o carte.

Cu ultima dintre ele la căpătâi, intitulată „Păţania lui Somnorilă”, carte prin care George Ungureanu a înregistrat recordul de unic scriitor român care a scos de sub tipar un volum la vârsta de 100 de ani, a trecut în lumea de dincolo.

O incitare la stigmatizarea unui scriitor bucovinean

Record ignorat de presa de can-can, care, chiar la momentul aniversării centenare şi al lansării volumului, s-a grăbit să preia şi să amplifice acuzaţiile din comunicatul cinic al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, care s-a inflamat la fotografia publicată pe coperta IV a cărţii (în care, în plan secund, a identificat portretul lui Corneliu Zelea Codreanu), reactivând revanşard segmentul biografic (mărturisit de George Ungureanu în cărţile sale) în care scriitorul a fost numit, printr-o piruetă a sorţii, comisar de românizare la Întreprinderea Industrială Textilă Română „Nobert Juster” din Bucureşti.

O incitare la stigmatizarea unui scriitor bucovinean care, aşa cum scria Ion Drăguşanul, „a rătăcit vreme de un secol pe calea vieţii, pe calea războiului, pe calea temniţei şi pe calea adevărului, cu alternanţele şi interferenţele istorice cunoscute sau abia dezvăluite”.

„În viaţă, cu măsura cu care se dă, cu aceeaşi măsură se primeşte înapoi!”

În loc să fie promovat pe prima pagină a publicaţiilor pentru că, la venerabila-i vârstă, a publicat în fiecare din ultimii trei ani câte o carte, George Ungureanu, decanul de vârstă al scriitorilor bucovineni, a fost asaltat de gazetarii vânători de senzaţional, lipsiţi de etică profesională, care i-au tulburat ultimele zile de viaţă.

Aşa cum scria acad. Alexandru Surdu în prefaţa volumului „Prin labirintul vieţii” (care nu este doar o carte memorialistică, ci un adevărat roman istoric), George Ungureanu „şi-a trăit viaţa pe îndelete şi a sorbit cu răbdare din paharul plin sau aproape gol, fără să facă mofturi, şi din partea cu miere, şi din partea cu venin”.

„În viaţă - spunea el cu înţelepciunea lui seculară - cu măsura cu care se dă, cu aceeaşi măsură se primeşte înapoi!”.

„Cred în tine, Doamne, te rog nu mă părăsi şi du-mă până la capătul vieţii!”

George Ungureanu spunea adesea că i-a iertat pe toţi, pe toţi cei care l-au prigonit, l-au chinuit şi i-au înnegurat existenţa.

La aniversarea centenară, când a văzut ultima sa carte şi i s-a înmânat Premiul „Opera Omnia” şi placheta omagială prin care Grupul Editorial „Muşatinii” Suceava i-a conferit titlul de „Senior al scrisului bucovinean”, le-a spus celor care l-au vizitat (în Joia Mare) că, după încheierea postului, îi pofteşte la „un bairam”. N-a mai fost să fie!

„Titanicul” care a navigat neîntrerupt timp de un secol, omul care a stat 400 de zile ferecat în lanţuri în „camera zero” (celula condamnaţilor la moarte de la Jilava, bucovineanul care a înfruntat vremurile bizuindu-se pe credinţa în Dumnezeu (ruga sa continuă, mărturisită în cărţile sale, a fost tot timpul „Cred în tine, Doamne, te rog nu mă părăsi şi du-mă până la capătul vieţii!”) s-a retras la odihnă de veci.