Scriitorul George Ungureanu, decanul de vârstă al scriitorilor bucovineni, „un om vechi”, așa cum se autocaracteriza, s-a stins din viață vineri, la Câmpulung Moldovenesc, la vârsta de 100 de ani și o lună.
Unicul scriitor român care a scos de sub tipar un volum la vârsta de 100 de ani
Născut în 1912, anul în care s-a scufundat „Titanicul”, George Ungureanu, care și-a conturat parcursul vieții, în câteva cuvinte, în ziua aniversării centenare spunând că a supraviețuit celor două războaie mondiale, anilor de pușcărie în care au fost convertite nu mai puțin de cinci condamnări la moarte, a văzut cum s-a prăbușit comunismul și a fost însurat de trei ori, a publicat în fiecare din ultimii trei ani câte o carte.
Cu ultima dintre ele la căpătâi, intitulată „Pățania lui Somnorilă”, carte prin care George Ungureanu a înregistrat recordul de unic scriitor român care a scos de sub tipar un volum la vârsta de 100 de ani, a trecut în lumea de dincolo.
O incitare la stigmatizarea unui scriitor bucovinean
Record ignorat de presa de can-can, care, chiar la momentul aniversării centenare și al lansării volumului, s-a grăbit să preia și să amplifice acuzațiile din comunicatul cinic al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, care s-a inflamat la fotografia publicată pe coperta IV a cărții (în care, în plan secund, a identificat portretul lui Corneliu Zelea Codreanu), reactivând revanșard segmentul biografic (mărturisit de George Ungureanu în cărțile sale) în care scriitorul a fost numit, printr-o piruetă a sorții, comisar de românizare la Întreprinderea Industrială Textilă Română „Nobert Juster” din București.
O incitare la stigmatizarea unui scriitor bucovinean care, așa cum scria Ion Drăgușanul, „a rătăcit vreme de un secol pe calea vieții, pe calea războiului, pe calea temniței și pe calea adevărului, cu alternanțele și interferențele istorice cunoscute sau abia dezvăluite”.
„În viață, cu măsura cu care se dă, cu aceeași măsură se primește înapoi!”
În loc să fie promovat pe prima pagină a publicațiilor pentru că, la venerabila-i vârstă, a publicat în fiecare din ultimii trei ani câte o carte, George Ungureanu, decanul de vârstă al scriitorilor bucovineni, a fost asaltat de gazetarii vânători de senzațional, lipsiți de etică profesională, care i-au tulburat ultimele zile de viață.
Așa cum scria acad. Alexandru Surdu în prefața volumului „Prin labirintul vieții” (care nu este doar o carte memorialistică, ci un adevărat roman istoric), George Ungureanu „și-a trăit viața pe îndelete și a sorbit cu răbdare din paharul plin sau aproape gol, fără să facă mofturi, și din partea cu miere, și din partea cu venin”.
„În viață – spunea el cu înțelepciunea lui seculară – cu măsura cu care se dă, cu aceeași măsură se primește înapoi!”.
„Cred în tine, Doamne, te rog nu mă părăsi și du-mă până la capătul vieții!”
George Ungureanu spunea adesea că i-a iertat pe toți, pe toți cei care l-au prigonit, l-au chinuit și i-au înnegurat existența.
La aniversarea centenară, când a văzut ultima sa carte și i s-a înmânat Premiul „Opera Omnia” și placheta omagială prin care Grupul Editorial „Mușatinii” Suceava i-a conferit titlul de „Senior al scrisului bucovinean”, le-a spus celor care l-au vizitat (în Joia Mare) că, după încheierea postului, îi poftește la „un bairam”. N-a mai fost să fie!
„Titanicul” care a navigat neîntrerupt timp de un secol, omul care a stat 400 de zile ferecat în lanțuri în „camera zero” (celula condamnaților la moarte de la Jilava, bucovineanul care a înfruntat vremurile bizuindu-se pe credința în Dumnezeu (ruga sa continuă, mărturisită în cărțile sale, a fost tot timpul „Cred în tine, Doamne, te rog nu mă părăsi și du-mă până la capătul vieții!”) s-a retras la odihnă de veci.
„Victima definitivă a unui cumplit, dar inconștient linșaj mediatic”
Ctitor de memorie, de cărți, de biserici și troițe (pictura bisericii din Plevișteanca, comuna Grădini, județul Romanați, Mănăstirea Poiana Sihăstriei din Câmpulung Moldovenesc, troița de pe Șandru, în Câmpulung, troița de la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din comuna Valea Mare, județul Covasna), George Ungureanu a înțeles, din totdeauna, că doar „credința este cel mai mare dar al vieții. „Omului – spunea el – i se dă, la naștere, un înger păzitor; dacă nu se desparte de el, va fi purtat pe calea liniștii, a binelui. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a avut în grija Sa și, în momentele cruciale, m-a apărat de pericole, dăruindu-mi sănătate și ani mulți de viață”.
Scriitorul Ion Drăgușanul, cel care s-a ocupat de editarea cărților sale, spune că „cea mai dragă carte pare să-i fi fost, datorită rolului ei de speranță, de mângâiere, de tămăduitor de suflet și minte în cumpliții ani ai calvarului detenției, «Pățania lui Somnorilă», cartea, care, deși vorbește doar despre istoria recentă a românilor, l-a făcut victima definitivă a unui cumplit, dar inconștient linșaj mediatic”.
