„De dragul tău” a fost prima piesă interpretată de artiștii Angela Similea și Ovidiu Komornyik pe scena suceveană, joi, 15 mai, la Casa de Cultură Suceava, într-un spectacol de două ore (live), eveniment cultural apreciat de publicul sucevean. Spectacolul s-a numit tot „De dragul tău”, nume care se va regăsi și pe albumul pe care cei doi artiști vor să-l lanseze în acest an, album care va conține zece piese.
Angela și Ovidiu au interpretat în duet câteva piese muzicale ce se vor regăsi pe noul album, „pentru a vedea cât de bine sunt primite de public”.
Fiecare dintre cei doi artiști a cântat în fața sucevenilor și piese din repertoriul personal, piese cunoscute, devenite șlagăre de-a lungul timpului.
„Să mor de dragoste rănită” (piesă care a fost desemnată melodia secolului XX) a fost interpretată cu mare dăruire de Angela Similea, la fel ca și celelalte șlagăre binecunoscute de public („Un albastru infinit”, „Nu-mi lua iubirea înapoi”). Elegantă, rafinată, cu o voce care face cinste muzicii românești, Angela Similea a stârnit nostalgii în rândul publicului.
„Suntem perfecționiști” Îndrăgita artistă Angela Similea a revenit pe piața muzicală, după o pauză de aproape zece ani, în anul 2005, cu albumul „Lumea mea”, realizat în colaborare cu Ovidiu Komornyik.
„Pentru că ne respectăm foarte mult și suntem amândoi niște perfecționiști, am venit în fața dumneavoastră pentru a vă cânta câteva piese în duet, să vedem dacă vă plac, pentru că noi cântăm de dragul dumneavoastră, al publicului, și contează cum sunt receptate aceste cântece. Apoi, o să scoatem albumul pe piață”, a spus Angela Similea, care a primit aplauze și buchete de flori din partea admiratorilor. Cu aplauze a fost răsplătit și compozitorul și interpretul Ovidiu Komornyik, care a descoperit în sala de spectacol și o voce foarte bună, o tânără pe care vrea să o ajute să își facă un viitor în muzică.
Acompaniați de instrumentiști valoroși (Marius Lung – bas, Albert Tobias – tobe, Emanuel Gheorghe – chitară, Nicolae Suciu – keyboards, Mihai Pană – vioară) și back-up, din care face parte și Dan Lăzurcă, fost component al trupei Etno, Angela Similea și Ovidiu Komornyik au oferit sucevenilor două ore de neuitat.





