Actrița Valeria Seciu, prezentă pe scena suceveană

Actrița Valeria Seciu a fost prezentă, miercuri seară, pe scena suceveană, în piesa de teatru „Cum gândește Amy?” de David Hare. Alături de Valeria Seciu (Esme Allen), în spectacol au mai jucat actorii Simona Popescu (Amy Thomas), Cătălin Babliuc (Dominic Tyghe), Mihai Dinvale (Frank Oddie), Tatiana Iekel (Evelyn Thomas), Alin Mihalache (Toby Cole), Papil Panduru (Bernard Thomas). Regia spectacolului este semnată de Cătălina Buzoianu, „o regizoare pentru care teatrul ca temă autoreferențială e o preocupare constantă”. Scenografia este realizată de Dragoș Buhagiar, muzica Tom Brânduș, mișcarea scenică Florin Fieroiu.
Spectacolul a fost urmărit de un public restrâns, dar pasionat de teatru și dornic să o revadă pe marea actriță a scenei românești Valeria Seciu.
Spectatorii au urmărit o piesă contemporană, care, după cum spunea chiar regizoarea spectacolului Cătălina Buzoian, „Atinge toate nivelele mass-media: filmul de succes, neapărat violent, emisiunile de televiziune, serialele, talk-show –urile, reclamele și critica de teatru. Un larg spectru artistic și social, care include și publicul”.
Bătălie „pe idei”
Decorul spectacolului a fost unul elaborat: tablouri, fotografii, portrete dintr-o perioadă a Angliei în care femeile purtau umbreluțe, rochii lungi, dantele, pălării. Piesa are menirea de a scoate la suprafață câteva valori fundamentale, considerate de noua generație depășite.
Esme, interpretată fără cusur de către Valeria Seciu, este o actriță englezoaică agresată de viziunile tinerilor despre artă – în general, despre teatru – în special. Fiica ei Amy se îndrăgostește de Dominic, un tânăr ambițios, care nu ezită să facă orice compromis pentru a ajunge în frunte: om influent, vedetă de televiziune. „Bătălia” se duce între Esme, cu ideile ei învechite, dar pline de înțelepciune, onestitate, și Dominic, tânărul superficial, furios…
Este, de fapt, o bătălie „pe idei”, între două generații. Esme iubește arta și asta o face să treacă și peste momentul în care află că și-a pierdut toată averea, dar și peste pierderea propriei fiice. Amy pare să-și asume toate nenorocirile, ea nu acceptă jumătățile de măsură. Îi surprinde pe toți cu bunătatea ei, cu iertarea – modul cel mai sincer al iubirii – pe care tânăra o revarsă față de soțul infidel și față de propria mamă. După mulți ani, Esme revine în teatru, în rolul unui claun. Se salvează prin teatru, deși dincolo de chipul pictat se ascunde o mare dramă, o mare suferință, care nu poate fi ștearsă niciodată.
Valeria Seciu:
„Eu personal abia acum – cam târziu – înțeleg într-adevăr ce înseamnă conflict între generații, asta pentru că abia acum a apărut o generație – actori, regizori, scenografi – care nu luptă «în general» – au argumente, arme… muniție… E mult mai interesant decât speram. Au apărut spectacole care îi particularizează și îi determină. Sunt o direcție, un curent. Imaginea pe care mi-o construisem eu despre acest fel de conflict era falsă… E o «luptă» care nu exclude – pe lângă „judecata aspră”, „viziunile ireconciliabile” – înțelegerea, empatia, chiar tandrețea (ce cuvânt!). Nimeni n-o să mă convingă că nu suntem, prin intermediul unei „gene artistice”, „părinți și copii”. Ei se uită cu „dispreț” la meseria noastră, la clișeele noastre, la mijloacele noastre prăfuite, la reperele obosite, dar trăgând cu coada ochiului acceptă să vadă oțelul trecut prin șapte focuri din care suntem făcuți, știința noastră de oameni „vechi” și, câteodată, într-un acces de generozitate, ne recunosc un anumit farmec. Noi ne uităm cu mirare uneori la stângăciile lor, la judecata imediată, pripită, la experiența limitată – care îi limitează -, dar încercăm să le furăm spontaneitatea, „viul”, de fapt – tinerețea”.