Când eram copil și jucam fotbal cu ceata mea de pici pe maidan, obișnuiam să ne atașăm nume de mari jucători. În jocul nostru îndrăcit și îndrăgit cu mingea, unul devenea Hagi, altul Dan Petrescu ori Lampard… Portarul primea și el numele Casillas sau, dacă era ceva mai țigănos și mai gafeur, Florin Prunea…
Dedublarea era atât de perfectă, că noi chiar ne credeam fotbaliștii respectivi. Și rămâneam încremeniți de mirare când, ajunși acasă murdari de praf și acoperiți de julituri, mamele și tații ne strigau pe prenumele adevărate.
La fel ca noi sunt și caraghioșii ăștia care țin pe loc România de azi. Rârâitul Radu Mazăre se înconjoară de o mulțime de specialiste în oralitatea sexuală pe post de domnițe și se visează Ștefan cel Mare și nițel Sfânt. Crede că pentru asta e suficient să tragă ceva serios pe nară, să își tuflească o mustață confecționată din păpușoi sub năsete și să își așeze pe capul nu tocmai plin o coroană voievodală de carton. Și la el dedublarea este perfectă. Nici dramaturgul Barbu Ștefănescu-Delavrancea însuși nu ar putea să îl convingă s-o lase mai moale, că nu este personaj veritabil coborât din piesa „Apus de soare”, ci unul de carton…
Dar nu este Mazăre cel mai caraghios personaj din carnavalul politic ce ni se distribuie gratuit. Șeful lui de partid și totodată coleg pe-același palier de inteligență s-a crezut într-o vreme Nicolae Titulescu. Bine, vina nu e a lui Ponta, ci a mentorului său, Adrian Năstase, care a sesizat asemănarea „izbitoare” dintre acest nichipercea neterminat și marele diplomat român Titulescu. Dacă Ponta e „Micul Titulescu”, nevastă-sa, Daciana, e în mod sigur „Mica Tituleasca”, nu?
Se vede cu ochiul liber cam câtă minte poartă sub freză și Adrian Năstase. Despre el nu se poate spune că a tras ceva pe nară. Mai curând că o fi mâncat ceva stricat. Eu unul n-aș vrea să folosesc buda imediat după el, nici măcar protejat de masca de gaze. Fără supărare.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.