Dacă Parisul face gripă, Bucureștiul tușește

Șarlatanii și escrocii iubesc mult mai tare viața decât oamenii cuminți, în banca lor. Pentru ei, viața e o lămâie demnă de stors până la ultima picătură. Scrupulele sunt pentru fraieri, zic ei. Știința de a-i trage pe ceilalți în piept dovedește, la cei care o posedă, o vitalitate fără de care nu ar exista noțiunea de conducător la scară mare.
Pe baza acestui raționament simplu, nu trebuie să ne mire că la șefia statelor ajung toți șnapanii, care devin la finele mandatului clienți perfecți ai închisorilor. Conducătorii statelor fac surfing pe valuri infracționale. Berlusconi e un exemplu european perfect. Doar vârsta l-a scăpat de pripon. Că veni vorba, ciudată legislație mai au și italienii! Adică Berlusconi nu a fost prea bătrân pentru postul de premier, dar e prea bătrân pentru postul de pușcăriaș!
Ultimul exemplu vine dinspre colega noastră întru latinitate Franța. Sarkozy are și el de înfruntat acuzații grave, începând cu aceea de trafic de arme. Ce caraghios e și omul ăsta, cu fața lui de Pinocchio care se ia prea în serios! Pare o replică, peste Ocean și peste timp, a lui John Kennedy, fostul prezident american. La fel ca John Kennedy cel iubăreț cu Marilyn Monroe, s-a cuplat și Sarkozy cu o nimfomană internațională, mai înaltă decât el cu zece centimetri, cu care și-a făcut de cap într-un mod imatur și antiprezidențial.
Nu mi-ar fi atât de antipatic Sarkozy, dacă nu s-ar fi dat în stambă cu soția, în ochiul lumii, de parcă ar fi vrut să spună „Ia uitați-vă la mine, cât mi-s de gagicar!”. Ar fi putut să se destindă cu Carla lui de o manieră discretă și rațională, fiindcă Franța a fost și este zbuciumată de multe și încurcate probleme, iar un președinte cu gândul și fapta doar la zbenguială e în dezacord cu starea națiunii. Se vede acum că nu avea gândul doar la zbenguială.
E o vorbă veche: dacă Parisul face gripă, Bucureștiul tușește. Restul îl înțelegeți dumneavoastră cu ușurință.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.