Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 13 nov 2009 - Anul XIV, nr. 267 (4253)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9715 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5614 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Jenant

Balul studenţilor, un spectacol interminabil al gafelor, bâlbâielilor şi plictiselii

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Mult aşteptatul bal al bobocilor de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava va rămâne în amintirea celor care au fost prezenţi la eveniment drept un spectacol al gafelor şi al bâlbâielilor continue.
Spectacolul a avut loc miercuri seara, la Casa de Cultură, şi trebuia să înceapă de la ora 19:00. Nu a fost însă aşa, pentru că pe ultima sută de metri, concurenţii şi organizatorii mai aveau ceva de repetat şi de pus la punct, iar la ora 19:00, studenţii aşteptau „ciorchine” în faţa Casei de Cultură, sperând că, în sfârşit, cineva le va permite accesul în sala de spectacol. După o îndelungă aşteptare, după ora 19:00, spectatorii au fost lăsaţi să intre în sală şi să-şi ocupe locurile. Aceasta nu înseamnă că spectacolul a început imediat, cu o întârziere acceptabilă de câteva minute. Nu, balul a început o oră mai târziu.

 

Pantomima de la începutul spectacolului, un moment foarte reuşit

Şi pentru că nu căutăm să prezentăm numai punctele slabe ale spectacolului, care ce-i drept, au fost multe, trebuie spus că debutul balului a fost unul promiţător şi inedit şi a mai calmat puţin spiritele agitate ale celor supăraţi după atâta aşteptare.
Un întuneric total s-a lăsat peste sala de spectacole, iar de la microfon, o voce puternică i-a sfătuit pe spectatori să urmărească reprezentaţia de pe scenă fără a aprinde lumini sau brichete şi fără a face fotografii cu blitz. Pentru început, nimeni nu a înţeles care era ideea, însă, în scurt timp, lucrurile au început să prindă contur. Într-o beznă totală, în scenă a intrat o trupă de dans tematic îmbinat cu pantomimă, trupă care a dat o reprezentaţie demnă de laude. Îmbrăcaţi în haine negre, şi purtând doar mănuşi albe, care în bezna din sală erau strălucitoare, tinerii din trupă au susţinut un adevărat dans al mâinilor şi au stârnit aplauzele publicului în momentul când, prin mişcarea mâinilor, au scris în beznă „Hello”, iar la final „Bye”.

 

„Ciamp Elise”, un nou bulevard în Paris

După dans şi pantomimă, în scenă au intrat cei patru prezentatori ai balului care au anunţat deschiderea evenimentului şi au prezentat un sumar al serii. De aici au început gafele şi bâlbâielile celor de pe scenă, care au fost luaţi în râs iniţial de către spectatori, însă au ajuns să fie huiduiţi până la urmă.
Numai câteva exemple în acest sens sunt mai mult decât suficiente. Astfel, banala prezentare a sponsorilor evenimentului nu a fost una lipsită de gafe, iar una dintre prezentatoare a fost fluierată de către spectatori chiar de la primele cuvinte rostite. „La Fierea Pub Boem” (menţionăm că Pub a fost citit exact cum se scrie) a fost unul dintre sponsorii balului studenţilor suceveni.
A urmat apoi prezentarea celor zece perechi de concurenţi. În timp ce candidaţii la titlul de Miss şi Mister intrau în scenă, fiecare prezentator, pe rând, făcea o descriere a bobocilor, facultatea la care studiază şi pasiunile pe care aceştia le au. Prezentarea a fost însă una lungă, pentru fiecare concurent fiind necesare cel puţin trei-patru minute de prezentare, lucru care a devenit plictisitor la un moment dat, având în vedere faptul că a fost vorba despre 20 de boboci. Nici la acest capitol, al prezentării concurenţilor, nu au lipsit gafele. Astfel, un prezentator a dezvăluit publicului că uneia dintre concurente i-ar plăcea să se plimbe pe „Ciamp Elise” (precizăm faptul că am scris această denumire exact cum a fost ea prezentată publicului, şi că este vorba despre binecunoscutul bulevard Champs-Élysées, aflat în Paris), iar despre un alt concurent am aflat că îi plac foarte mult câinii „huşchi”.

 

Michael Jackson, invitat la bal

În scenă au intrat apoi doi studenţi care au prezentat momentul umoristic „Avutul”. Un fiu răsfăţat de parlamentar, la volanul unui BMW, scapă de penalizarea poliţistului cu o şpagă de 50 de lei, iar oamenii legii pleacă în mare grabă după un amărât şofer al unei maşini Dacia.
Inspiraţi de viaţa şi cariera lui Michael Jackson, câţiva elevi ai Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară din Suceava au dansat pe muzica pop-starului, iar unul dintre elevi, îmbrăcat ca şi Michael Jackson, purtând pălărie, mănuşi şi bineînţeles şosete albe, a imitat binecunoscutul „moonwalk” al artistului şi a atras aplauzele publicului spectator.
Balul bobocilor a continuat cu proba de aptitudini a celor 20 de boboci înscrişi în competiţia pentru „Miss” şi „Mister”. S-a cântat, s-a dansat, s-au jucat scenete şi s-au spus bancuri. Toate au prins la public până la un moment dat, şi aceasta pentru că proba a devenit interminabilă, iar scenetele, fiind mult prea lungi, au devenit plictisitoare şi greu de urmărit.
Una dintre concurente a ales să impresioneze publicul şi juriul cu un dans oriental, o alegere bună, judecând după reacţia spectatorilor. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre o altă pretendentă la titlul de „Cea mai frumoasă bobociţă”, care a interpretat piesa „Ochii tăi”, şi a fost „sancţionată” de public, care nu a considerat că vocea ar fi unul dintre talentele sale.
După proba de aptitudini, concurenţii au luat un moment de respiro, iar în scenă a fost invitat Lucian Dragotă, care a cântat două piese.

 

Cortina lăsată în tipul unei probe

O altă probă din cadrul concursului, cea a prezentării ţinutelor de seară, i-a adus din nou în scenă pe concurenţi. Îmbrăcaţi elegant, în ţinute festive, bobocii au fost din nou prezentaţi, rând pe rând, spre disperarea spectatorilor, suprasaturaţi de aceste „umpluturi” menite a prelungi balul. După ce şi-au etalat ţinuta de seară, bobocii au fost întâmpinaţi cu bileţele cu întrebări la care trebuiau să răspundă pe loc şi să dea dovadă de prezenţă de spirit. Şi la această probă prezentatorii s-au încurcat, au uitat de unul dintre concurenţi, iar unui alt concurent i-au dat să aleagă din setul de bilete cu întrebări pentru fete. Şi asta nu e tot, pentru că, deşi proba încă nu se încheiase, în timp ce prezentatorii vorbeau, cortinele scenei s-au lăsat, iar în sală se auzea doar vocea din microfon. Şi, pentru că veni vorba de microfon, trebuie spus şi faptul că de la bal nu au lipsit nici problemele de ordin tehnic, iar aparatura de amplificare fie nu mergea, iar concurenţii nu se puteau face auziţi, fie nu era închisă la timp, iar spectatorii auzeau ce se vorbea din culise.

 

Folk de calitate cu Mihai Boicu

Cortinele au fost aşadar lăsate, iar în timp ce concurenţii se pregăteau pentru o nouă probă, cea de vals, Mihai Boicu, elev al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, a încântat publicul cu piesele sale, interpretate impecabil.
Spectatorii au fost cuceriţi pe loc de interpret şi de muzica folk pe care acesta a interpretat-o cu vocea şi la chitară. Mihai a cântat trei piese, două dintre ele compuse chiar de el, iar prestaţia elevului a fost imediat răsplătită de public prin aplauze.
Proba de vals a debutat la fel ca toate celelalte, cu o nouă prezentare a fiecărui concurent, şi astfel balul s-a mai prelungit, fără nici un rost.
Şi pentru că nu a fost parcă îndeajuns, răbdarea publicului a fost încă o dată puternic încercată. Deşi se făcuse târziu, şi era aproape ora 23:00, în scenă au fost invitaţi Magicianul Cip şi asistentul său Ciupi, doi copii care s-au jucat cu cărţile de joc şi au scos eşarfe din căptuşeala unei pălării, încercând astfel să păcălească publicul cu trucurile lor. Nici măcar iluzioniştii nu au scăpat de problemele atât de frecvente la balul de joi seara, şi în timp ce aceştia îşi prezentau „magiile” au fost întrerupţi pentru câteva clipe de oamenii din culise care pregăteau scena pentru concert şi trebuiau să ia covorul de sub picioarele lui Cip şi Ciupi.
Magicienii au plecat din scenă în cele din urmă, iar publicul aştepta premierea şi concertul Connect-R. Din păcate, au mai avut de aşteptat, pentru că în scenă a intrat formaţia DeepSystem. Aceştia au venit însoţiţi de o trupă de băieţi care au susţinut un spectacol de foc, la propriu, cu torţe aprinse. A fost un spectacol reuşit, care a plăcut publicului.

 

Premiere fulger, după cinci ore plictisitoare

Lung, plictisitor, fără o temă care să se deruleze şi să poată fi urmărită pe tot parcursul serii, balul bobocilor de la Universitatea „Ştefan cel Mare” a devenit exasperant pentru public. Târziu, la miezul nopţii, Connect-R şi dansatorii săi au intrat în scenă. După ce şi-a prezentat scuzele de rigoare, după absenţa de la balul bobocilor de la Colegiul de Informatică, şi după ce a spus că a fost strict o neînţelegere între şcoală şi impresar, întrucât la el nu a ajuns nici un ban şi nu ştia că trebuie să cânte la Suceava, Connect-R şi-a început concertul şi a susţinut un spectacol frumos. Deşi obosit, publicul a găsit puterea să cânte şi să danseze alături de artist, preţ de aproximativ jumătate de oră.
În cele din urmă, aproape de ora unu noaptea, a venit şi mult aşteptatul moment al serii, premierea celor mai frumoşi boboci. O festivitate anostă, făcută în mare grabă, într-o sală de spectacol aproape goală.
Valentina Bijic şi Andrei Trisciuc au obţinut premiul III, pe poziţia a doua situându-se Alexandra Ursulinschi şi Ionuţ Donisan. Locul I în concurs a fost obţinut de Anca Cioltan şi Doru Gabriel Râşca.
Miss Universitatea „Ştefan cel Mare” 2009 a fost desemnată Andreea Florea, iar Mister Universitatea „Ştefan cel Mare” 2009 este Alexandru Duţuc.
TusiRomania, organizatorii spectacolului, au oferit două premii speciale lui Andrei Zlei şi Ancăi Crăciun.
În concluzie, balul programat să înceapă la ora 19:00 a început cu o oră întârziere şi s-a terminat aproape de ora 1:00, cinci ore în care spectatorii au fost mai mult plictisiţi decât încântaţi. Deşi a fost un concurs de Miss şi Mister, bobocii au fost prea puţin sărbătoriţi, iar premierea lor a fost una fulger, citindu-se rapid de pe o listă numele câştigătorilor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Balul studenţilor, un spectacol interminabil al gafelor, bâlbâielilor şi plictiselii.
 Vizualizări articol: 2210 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.69/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.7 din 16 voturi
Balul studenţilor, un spectacol interminabil al gafelor, bâlbâielilor şi plictiselii3.7516

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Tusiromania trimis de
(13 nov 2009, 12:34:05
Hehe. Au cam dat-o in bara cu balul, desi au avut mai mult timp, balul a iesit mult mai penibil decat cel de anul trecut, bal organizat tot de portalul tu si romania. Este al doilea bal dezastru al Universitatii, sper ca la anul sa fie altcineva organizator, iar balul sa fie facut de studenti. Un singur am nu poate realiza balul.

Urat bal, felicitari Ionut pentru dezastru.
2.   HA! trimis de
(13 nov 2009, 12:41:21
Si cand imi amintesc ca in corpul A era un nerd supraponderal cu semne de sindrom down, care vindea bilete si spunea "Wee deci eu vin personal cu badigarzii la mese si verific la fiecare biletul, si daca nu are UNUUL il dau afara wee!" laughing) spuse el cu o mana in pantaloni si cu ochii la fetele care circulau pe sala rolling on the floor
3.   Uh.. trimis de
(13 nov 2009, 13:28:12
Ce inspirat am fost ca nu mi-am luat bilet. Bani dati de pomana. Se preconizeaza ca peste ani, USV-ul nu va mai organiza astfel de "petreceri" prost organizate care deja sunt mult sub asteptarile noastre, mult mai slabe calitativ fata de cei mici de prin licee. Interesul major este sa vindem bilete si sa facem bani, atentia asupra celorlarlte elemente esentiale fiind aruncata la gunoi... Felicitari tuturor si la anul macar sa ne lasati in sala la ora stabilita. Macar... atathappy
4.   CONNECT-R trimis de
(13 nov 2009, 19:47:04
totusi... cine e CONNECT-R ?
5.   Cine stie????? trimis de
(14 nov 2009, 01:58:10
Tare as dori sa aflu cam in ce moment a balului a lesinat Ionut....

Daca facea asta pe scena cred ca era cel mai aplaudat moment al seriilaughing))
6.   Foarte interesant trimis de
(14 nov 2009, 15:26:23
vad ca la foarte multe persoane le place sa comenteze foarte mult, ganditi-va voi cum se face un bal si cam ce trebuie sa faci ca sa reusesti sa faci un bal cat de cat frumos ... si dupa accea comentati. Cand am sa vad un bal facut de voi (copii acestia care comenteaza) pana atunci vom mai vorbi.

Pana la urma intreband persoanele care au venit in padrino de la bal mi-au spus ca nu stateau 5 ore daca nu era frumos balul (poftim ca sa va simtiti voi bien cei care comentati - cat de cat okey), deci pana la urma salas era arhi plina cand canta conect-r si cand a terminat de cantata era tto la fel. Mai multe informatii mai ganditi-va, invatatai sa lucrati cu "oameni" si dupa accea mai putem discuta.
7.   Completare trimis de
(14 nov 2009, 15:27:55
scuze de greselile gramaticale, dar nu am terminat litere ca altii care nu stiu nici macar atat! Baftahappy
8.   Ce? trimis de
(14 nov 2009, 20:43:53
tipa frumusete miss frumusete nu e un pic cracanata?
9.   Vai si auuuu! trimis de
(14 nov 2009, 21:08:06
Am ramas fara timpan....:))canta bestial cei de la final=))

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei