Volei masculin – Divizia A2

CSM Suceava a încheiat prima parte a sezonului competițional cu o victorie

În cadrul ultimei etape a sezonului regulat din Divizia A2 de volei masculin, Seria Vest, CSM Suceava a jucat la finele săptămânii trecute pe terenul echipei Lapi Dej. Chiar dacă antrenorul oaspeților, Tudor Orășanu, a folosit în acest meci doar juniorii, pentru a le verifica potențialul și a le da încredere în forțele proprii, formația suceveană s-a impus cu 3-0 (-22, -24, -23), însă toate cele trei seturi au fost deosebit de echilibrate.
„Așa a fost ideea de la început, să folosim în această partidă doar jucătorii foarte tineri. A fost palpitant și plăcut că am câștigat. A fost o deplasare frumoasă, în care am avut posibilitatea de a ne întâlni cu fostul nostru elev, Alexandru Rață. Am participat la un antrenament al echipei de Divizia A1 Unirea Dej și am remarcat că Alexandru este în formă bună și apreciat de colegi”, a declarat antrenorul Tudor Orășanu.
CSM Suceava a terminat sezonul regulat pe locul al doilea în Seria Vest, la egalitate de puncte cu Pro Volei Arad, clasare în urma căreia s-a obținut calificarea la turneul semifinal, care va începe în luna martie.
Pentru CSM Suceava, în partida de la Dej, au evoluat următorii jucători: Cazacu, Bortă, Tudor Ștreangă, Vlad Ștreangă, Albu, Dănilă, Roman, Croitor, Cojocaru, Istrate, Boghian, Curic și Fercalo.

Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu