Conducerea clubului Rapid Suceava a cedat în cele din urmă insistenţelor venite din partea Televiziunii Române, care şi-a manifestat interesul să difuzeze acest meci, astfel că partida de sâmbătă, din deplasare, cu Farul Constanţa, contând pentru etapa a XI-a a Ligii a II-a, se va disputa începând cu ora 15.00.
„Este un meci în care noi ne punem mari speranţe, aşa că este mai bine că va fi transmis în direct pe TVR3, putând fi astfel vizionat de o ţară întreagă”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Sucevenii sunt încrezători în obţinerea unui rezultat pozitiv pe Litoral, mai ales că au demonstrat că se descurcă mai bine la meciurile disputate în deplasare.
„Farul are echipă mult mai bună ca anul trecut, chiar dacă nu stau nici ei tocmai pe roze din punct de vedere financiar. Au transferat în vară şase fotbalişti buni de la Delta Tulcea, jucător de bază în apărare fiind suceveanul Constantin Bumbac”, a precizat Tudoreanu.