Furt de trofeu

Când afli că la 57 de ani jum’ate o să devii „internaţional”, mai întâi te bucuri, apoi te rogi Domnului să supravieţuieşti. M-am mai liniştit când, înainte de a intra pe gazon, am aflat că nu eu eram dinozaurul suprem, ci Lulu Pancu. Alături de noi, tot la specii pe cale de dispariţie putem să-l includem pe Dumitru Livadaru. Veneau apoi „juniorii”: alde Niculai Barbă, mai mult chelie decât burtă, Ovidiu Murariu, mai mult burtă decât chelie, Cornel Grosar, de-amândouă distribuite egal, Ciprian Anton – care-a dat un gol-beton!, Marius Şuiu cu gabarit depăşit şi îngerul salvator, Marius Lup, fără de care am fi venit cu mâna goală, nu cu trofeul. Preventiv, cred, ne-a fost alocat şi un grup de intervenţie rapidă, de la I.S.U., alcătuit din Mihai Scutelnicu şi Cristian Lazăr, ba şi de la jandarmi – Petrică Rotaru şi Liviu Dreluţă, cu misiunea mai mult de a-l ţine pe Ciprian Anton când se repezea la arbitru. Peste toţi, autorul golului victoriei, lectorul universitar Bogdan Grosu, care prin minutul 65 al reprizei a doua (din 35, cât trebuia să dureze!) le-a dat-o în aţe bieţilor cernăuţeni de le-a spart toată chermeza planificată. În capul trebii i-aş aşeza pe „căpitanii nejucători” Mihai Androhovici, Nelu Todireanu şi „managerul” întregii deplasări, dl. Gheorghe Hreniuc, mai ales că ne-a promis şi adeverinţe nouă, profesorilor, pentru dosarul personal, bune când o fi să ne dea afară din Educaţie!

Una peste alta, am fost la Cernăuţi, am jucat contra selecţionatei regiunii, din cele 2 reprize de câte 35 a ieşit una chiar de 35 şi una de aproape 70, cu contribuţia decisivă a arbitrului care a crezut, după penaltiul egalizator, că aia ne mai dau una. Le-am dat-o noi, dintr-un contraatac care a pornit chiar de la mine, la capătul celălalt fiind, cum ziceam, Bogdan Grosu. Finalul, dincolo de medaliile de aur cu care am venit la gât, a fost trist, la masa de protocol colonelul Zaiţ („junior” şi el, doar... 56 de ani!, cel mai bun om al Cernăuţiului) spunându-ne, citez: „N-aveţi inimă de român în voi! Ne-aţi distrus aniversarea. În meciuri d-astea, scorul corect e 3-3!”. A recunoscut şi domnia sa că principalul vinovat a fost arbitrul care la 1-1 n-a fluierat finalul. Cât despre pedeapsa care-l aşteaptă pe „fluieraş”, deşi ştim, trecem sub tăcere. S-au împlinit 110 ani de la primul meci oficial jucat în Ukraina. Meciul a avut loc chiar pe terenul unde am jucat noi acum, pe mal de Prut. Şi iată că o echipă de amatori, cu burţi, chelii şi sute de ani de buletine, a câştigat trofeul aniversar. Dar cea mai mare victorie a fost că ne-am întors sănătoşi, ba chiar vii! Dacă Dumnezeu e, cum ştim, milostiv, poate am trăi să-i batem şi la anul.