Astăzi, cu începere de la ora 14.00, vor avea loc partidele din runda a XIV-a a Ligii a III-a. Pe locul 9 în ierarhie înaintea acestei etape, Rapidul va primi pe teren propriu replica celei de-a treia clasate, Pambac Bacău. „Întâlnim o echipă masivă şi experimentată care ne va pune mari probleme. Noi am avut însă un parcurs bun în ultima vreme şi cred că avem şanse reale să ne impunem dacă vom repeta prestaţiile din ultimele 4-5 etape”, a declarat antrenorul „ceferiştilor” suceveni, Bogdan Tudoreanu.
Cealaltă reprezentată a judeţului în eşalonul trei, Rarăul Câmpulung Moldovenesc, va evolua tot pe teren propriu, în compania formaţiei Poli II Iaşi. „Sper să câştigăm şi acest joc pentru a ne menţine la oarecare distanţă de zona periculoasă. La iarnă însă trebuie să ne organizăm numaidecât, să nu ne mai chinuim ca până acum”, a precizat tehnicianul Rarăului, Mihai Eremia.