De astăzi se intră oficial în vacanţă fotbalistică, pe care, iată, ne-o permitem înaintea Europei. Şi nu mă refer la celelalte campionate interne, ci chiar la Cupa UEFA care trage linie mâine, odată cu o ultimă şi întârziată etapă. Toamna asta n-am privit nici un meci din grupele acestei competiţii şi nu cred că neapărat din vina mea. Cupa UEFA are o problemă, este pur şi simplu neatractivă. Singura şansă ar fi fost să se strecoare vreo echipă de-a noastră în faza grupelor. Începând din primăvară singurul lucru de urmărit ar fi parcursul Fiorentinei, pentru care am pronosticat o finală. Mai mult cu dorinţă decât cu ştiinţă!
Revenind la liga noastră mică, fără a lua în calcul restanţa de la Piatra Neamţ a Rapidului, aceasta s-a încheiat cu un gol pentru care s-ar putea pretinde drepturi de autor. Ceferiştii clujeni au fost scoşi de pe şine tocmai când se pregăteau să tragă la depou după un traseu fără sincope. Prilej pentru urmăritoare să-şi facă planuri la gura sobei cu ceva mai multă speranţă, de parcă acest punct scos din desaga clujenilor va cântări decisiv în ecuaţia titlului. Însă timp pentru calcule şi strategii va fi din belşug. Deocamdată aş vrea să vă amintesc un alt gol de antologie, înscris anul trecut de un alt fost stelist, Dennis Şerban. Aţi ghicit este vorba despre golul care a pecetluit la vremea aceea soarta campionatului, înscris tot pe final în poarta Stelei de către dinamovistul Dennis, pe atunci, după o cursă halucinantă. Dar asta nu l-a ajutat cu nimic în pauza de iarnă. Maurul îşi făcuse datoria, maurul putea fi de acum transferat. Ei bine, povestea s-ar putea repeta acum şi pentru Aliuţă. Omul unei singure faze, dar care înseamnă cel mai important rezultat pentru Poli în sezonul de toamnă, se află pe lista indezirabililor pentru antrenorul Uhrin. De-acum numai sentimentalismul îl mai poate salva, iar cehul nu pare a suferi de acest sindrom. Se apropie însă Crăciunul...