Mircea Radu IACOBAN

Primesc, prin e-mail, o invitaţie neaşteptată de la România Film şi Centrul Naţional al Cinematografiei: astăzi, marţi, trebuie să particip la conferinţa de presă prilejuită de lansarea în Bucureşti a filmului ce-l semnez ca scenarist, „Am o idee”. Bine, voi fi acolo, tot la cinematograful Scala adică, unde prima proiecţie a lung-metrajului regizat de Alecu G. Croitoru şi jucat de Dem Rădulescu, Jean Constantin, Stela Popescu, Horaţiu Mălăiele, Vasilica Tastaman, Geo Saizescu, Rodica Popescu-Bitănescu ş.m.a. s-a petrecut în urmă cu... 30 de ani! Premieră de gală după 30 de ani? Cine a mai auzit de aşa ceva? Iată şi explicaţia: după prima proiecţie bucureşteană, s-a interzis rularea filmului în cinematografele Capitalei. În provincie, ici-colo, a mai fost programat. În Bucureşti, interzis!

Nu era „just”, avea prea multe „fitile”. Aşa că onor România Film şi Centrul Naţional al Cinematografiei s-au gândit la o reparaţie târzie, oferind filmului şansa întâlnirii oficiale şi efective cu publicul bucureştean. Prima comedie similară tematic, „Totul pentru fotbal”, n-o scrisesem cu mai multă „inocenţă”, dar, fiind regizată de Andrei Blaier, într-o „cheie” mai aluzivă şi  mai delicată, trecuse şontâc-şontâc de vizionări (nu fără scoaterea unor scene şi refilmări de circumstanţă); Alecu e mai direct şi mai exploziv. Drept pentru  care, după o recluziune de trei decenii, filmul ajunge, în sfârşit, pe ecranele Capitalei!

Ecou şi consecinţă întârziată a modului în care funcţiona, pe vremuri, mecanismul cinematografiei române! Mă număr printre puţinii care l-au cunoscut din interior şi consider că-s de-a dreptul dator să dau curs îndemnului cronicăresc „să se ştie!”, nu de alta, dar mulţi s-au mutat în ceruri, cei câţiva rămaşi şi-au făcut parte din sistem tac, iar cei care n-au habar, vorbesc pe la posturile TV. Am fost membru în Comisia Naţională a Cinematografiei; îi luasem locul lui Titus Popovici şi eram coleg cu gen. Ilie Ceauşescu! Titus tocmai expediase o fulminantă scrisoare deschisă adresată „cetăţeanului Dulea” (Mihai Dulea era ministrul adjunct ce răspundea de cinematografie) în care, la întrebarea dacă viceministrul era „cretin” ori „rău intenţionat”, concluziona: şi una, şi alta. A urmat, desigur, scoaterea lui Titus din Comisie şi numirea unui scriitor din provincie, care n-are „spatele” predecesorului şi nu-i amestecat în cârdăşiile ce populează faţa nevăzută a cinematografiei, deci, nu ne va da de lucru – ăsta ar fi fost subsemnatul.

Comisia era compusă aproape exclusiv din diletanţi. Dorind „să acopere” toate sectoarele, nu sub aspectul competenţei, ci al reprezentării pur şi simple, onoratul organ cuprindea şefi: ai armatei, ai UTC-ului, ai pionierilor, ai sportului, ai învăţământului ş.a.m.d. Şefii fiind, cum se ştie, ultraocupaţi, îşi trimiteau unul dintre adjuncţii care se nimerea prin preajmă. Singurul făr-de adjuncţi era subsemnatul.

După proiecţia unui nou film românesc, discuţiile lâncezeau, aşa că s-a creat obişnuinţa ca prima luare de cuvânt să-mi aparţină, valabilă şi în şedinţele „de lucru” ale Comisiei, unde se aproba Planul de Producţie al Cinematografiei pe anul viitor. Care nu era altceva decât o salată de lozinci despărţită în aşa-zise capitole tematice. Spre a-şi asigura prezenţa în Plan, casele de film născoceau sumedenie de prezentări ale unor filme-fantomă, menite să contribuie hotărâtor la „formarea omului nou”. Deci, nu scenariştii ori regizorii propuneau, ci Consiliul Culturii comanda filme pe o anume temă. La loc de cinste: Canalul Dunăre-Marea Neagră, metroul, „înflorirea personalităţii în socialism”, „lupta pentru promovarea noului în producţie”, „viaţa luminoasă a tineretului de azi” etc.

Un scenariu, chiar genial, n-avea nici o şansă să intre în planul de producţie dacă nu se găsea cineva care să aducă din condei rezumatul şi prezentarea către vreo pătrăţică tematică. Toată lumea, de sus până jos, ştia că se minte. Şi toată lumea minţea: mai cu un oftat, mai făcând cu ochiul, mai cârtind... Toate filmele la adresa cărora am avut observaţii esenţiale (proletcultism, festivism, precaritate artistică) ajungeau repede... în producţie. Ba am constatat că unele scenarii tâmpe, pe care mă străduiam să le abat din drumul către Buftea prin referate alcătuite cu grijă, dar fără echivoc, se aflau de mult... în producţie!