Zonele de parcare cu autotaxare din municipiul Suceava au fost extinse – lista completă



Zonele de parcare cu autotaxare din municipiul Suceava au fost extinse – lista completă
Zonele de parcare cu autotaxare din municipiul Suceava au fost extinse – lista completă

Consiliul Local al municipiului Suceava a aprobat, vineri, în ședință extraordinară, proiectul de hotărâre privind completarea și extinderea regulamentului de funcționare a serviciului parcări auto cu autotaxare. Inițiat de primarul Vasile Rîmbu, proiectul introduce noi artere rutiere în sistemul de plată (pozițiile 90-102) și actualizează delimitarea pe zone a municipiului.

Scopul declarat al acestei măsuri este fluidizarea traficului. Municipalitatea urmărește să determine șoferii să efectueze staționări cât mai scurte. În acest mod, locurile se vor elibera mai rapid, eliminând mașinile celor care nu locuiesc în zonă și asigurând un acces facil pentru rezidenți.

Prezentăm în continuare lista parcărilor cu plată:

  1. Parcarea din zona Pieței Centrale de pe str. Petru Rareş;
  2. Parcarea Centrului Comercial Bucovina de pe str. Ştefan cel Mare;
  3. Parcarea din zona Hotelului Bucovina de pe str. Ana Ipătescu;
  4. Str. Ştefan cel Mare, zona cuprinsă între Banca Națională a României – sucursala Suceava și Parcul Central;
  5. Str. Nicolae Bălcescu;
  6. Str. Vasile Bumbac;
  7. Str. Vasile Alecsandri – vizavi de Colegiul Național „Ștefan cel Mare”;
  8. Parcările din zona Complexului Comercial Bazar;
  9. Calea Unirii în zona Policlinicii Bethesda;
  10. Parcarea din spatele Complexului Comercial Bazar;
  11. Parcările subterane din zona centrală a municipiului;
  12. Parcarea de pe bdul 1 Mai vizavi de IPJ;
  13. Parcarea de pe bdul George Enescu bl. T90 (Dorna);
  14. Aleea Anastasie Crimca;
  15. Str. Trandafirilor;
  16. Parcarea cuprinsă între Aleea Anastasie Crimca și str. Trandafirilor;
  17. Parcarea situată în spatele Palatului de Justiție, str. Ştefan cel Mare nr. 62, cu intrare dinspre Aleea Trandafirilor și Aleea Anastasie Crimca;
  18. Str. Mihai Eminescu, de la sensul giratoriu din fața Teatrului „Matei Vișniec” până la intersecția cu str. Veronica Micle;
  19. Parcare Baie, cu intrare dinspre str. Veronica Micle;
  20. Str. Universității – de la intersecţia str. Universității cu bdul 1 Mai până la intersecţia str. Universității cu bdul George Enescu;
  21. Str. Mitropoliei – de la intersecţia str. Mitropoliei cu str. Ana Ipătescu până la intersecţia str. Mitropoliei cu str. Ştefan cel Mare;
  22. Str. Meseriaşilor – de la intersecția str. N. Bălcescu cu str. Meseriaşilor, până la intersecția str. Meseriașilor cu str. Plăieşilor;
  23. Str. Ciprian Porumbescu – de la intersecţia str. Mihai Viteazul cu str. Ciprian Porumbescu, până la intersecţia str. Ciprian Porumbescu cu str. Vasile Bumbac (sensul giratoriu – intrare parcare mică P2);
  24. Str. Petru Rareş, de la intersecția străzii Ana Ipătescu până la intersecția cu strada Vasile Alecsandri;
  25. Str. Vasile Alecsandri, de la intersecţia străzii Petru Rareş până la sensul giratoriu din fața Centrului Cultural al municipiului Suceava;
  26. Str. Curtea Domnească, de la intersecţia străzii Petru Rareş până la intersecția cu strada Vasile Alecsandri;
  27. Strada Horea, Cloșca şi Crişan, de la intersecţia străzii Petru Rareş cu strada Curtea Domnească;
  28. Parcarea subterană de la Piața George Enescu de pe Aleea Saturn;
  29. Str. Mărăşeşti – de la intersecția dintre bdul 1 Mai și până la intersecția cu bdul G. Enescu;
  30. Str. Mărăşti – de la intersecția cu bdul G. Enescu şi strada V. Micle;
  31. Parcarea parc Mărăşeşti (lângă MPO, zona Catedrală de pe str. Mărăşeşti) cu intrare din str. Mărăşti;
  32. Str. Mihai Viteazul – de la intersecţia str. Mărăşeşti şi intersecţia str. N. Bălcescu;
  33. Str. Simion Florea Marian (parcările din jurul parcului „Simion Florea Marian”);
  34. Str. Republicii – de la intersecția str. Mihai Viteazul și până la intersecția cu str. V. Bumbac;
  35. Calea Burdujeni – de la intersecția dintre Calea Unirii și str. Cuza Vodă;
  36. Parcările cuprinse între str. Dimitrie Onciul şi str. Vasile Alecsandri (Punct Termic 89 și Sinagoga Gah);
  37. Parcările cuprinse între str. Dimitrie Onciul, strada Plăieşilor şi str. Meseriaşilor (zona Oficiul Judeţean de Poştă şi Parc Curtea Domnească);
  38. Str. Dimitrie Onciul, de la intersecţia str. Curtea Domnească şi până la intersecția cu str. N. Bălcescu;
  39. Parcările de pe strada Meseriaşilor (din zona curții interioare a imobilului cu sediul Agenției CFR şi Orange);
  40. Parcările cuprinse între str. Curtea Domnească şi str. Nicolae Bălcescu (parcările din spatele Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, Punct Termic Centru 1);
  41. Parcările de lângă Calea Obcinilor intersecție cu str. Luceafărului (parcările din jurul blocului T-64, fostul MotoVelo);
  42. Parcările de pe Aleea Ion Grămadă;
  43. Strada Avram Iancu, de la intersecția cu strada Petru Rareş (spre CMJ);
  44. Strada Avram Iancu, de la intersecția cu str. Dimitrie Dan (zona din spate, Cuptorul de Aur şi zona din spatele Pieței Agroalimentare Centrale);
  45. Str. Scurtă, de la intersecția cu bdul 1 Mai până la intersecția cu Aleea Saturn;
  46. Aleea Saturn, de la intersecție cu str. Scurtă până la intersecție cu Aleea Venus, inclusiv zona cuprinsă dintre Piața George Enescu şi USV;
  47. Str. Petru Rareş – de la intersecția dintre str. Vasile Alecsandri şi până la intersecția cu str. Mihail Kogălniceanu;
  48. Parcările aferente clădirii Primăriei municipiului Suceava, de pe bdul 1 Mai nr. 5A și de pe strada Alexandru cel Bun până la intrarea în curtea instituţiei (aici plata se va face exclusiv prin intermediul aplicației SuceavaParking sau SMS);
  49. Parcările cu acces intrare/ieşire din str. Ştefan cel Mare – cunoscută sub denumirea „La Bazin”;
  50. Parcările de pe str. Miron Costin, cu acces intrare/ieşire din str. Mărăşeşti;
  51. Aleea Nucului;
  52. Aleea Saturn;
  53. Aleea Venus;
  54. Bulevardul George Enescu;
  55. Str. 6 Noiembrie;
  56. Str. Alexandru Ienceanu;
  57. Str. Alexandru cel Bun;
  58. Str. Amurgului;
  59. Str. Armenească;
  60. Str. Aurora;
  61. Str. Baladei;
  62. Str. Bistriței;
  63. Str. Bujorilor;
  64. Str. Călimani;
  65. Str. Celulozei;
  66. Str. Dimitrie Cantemir;
  67. Str. Iancu Flondor;
  68. Str. Ion Neculce;
  69. Str. Ion Vodă Viteazul;
  70. Str. Lazăr Vicol;
  71. Str. Luceafărului;
  72. Str. Maria Voichiţa;
  73. Str. Mirăuților;
  74. Str. Oituz;
  75. Str. Pictor Şerban Rusu Arbore;
  76. Str. Prof. Leca Morariu;
  77. Str. Rarău;
  78. Str. Samoil Isopescu;
  79. Str. Stejarului;
  80. Str. Ştefan Dracinschi;
  81. Str. Ştefan Tomşa;
  82. Str. Ştefăniță Vodă;
  83. Str. Teilor;
  84. Str. Theodor Neculuță;
  85. Str. Tineretului;
  86. Str. Tipografiei;
  87. Str. Tudor Ştefaneli;
  88. Str. Tudor Vladimirescu;
  89. Str. Zorilor;
Zonele de parcare cu autotaxare din municipiul Suceava au fost extinse – lista completă
Zonele de parcare cu autotaxare din municipiul Suceava au fost extinse – lista completă

Străzile nou introduse în sistemul cu autotaxare (Pozițiile 90-102):

  1. Aleea Lalelelor;
  2. Aleea Jupiter;
  3. Str. Cireșilor;
  4. Str. Eroilor;
  5. Str. General Iacob Zadik;
  6. Str. Grigore Antipa;
  7. Str. Grigore Ureche;
  8. Str. Narciselor;
  9. Str. Octav Băncilă;
  10. Str. Prieteniei;
  11. Str. Veronica Micle;
  12. Str. Vişinilor;
  13. Str. Zamcei.

Noua impărțire pe zone a parcărilor (Pentru stabilirea tarifelor de autotaxare)

Zona 0: str. Nicolae Bălcescu, Meseriaşilor, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Baie, Plăieşilor, Dimitrie Onciul, Aleea Ion Grămadă, str. Armenească, Ştefăniţă Vodă.

Zonele de parcare cu autotaxare din municipiul Suceava au fost extinse – lista completă
Zonele de parcare cu autotaxare din municipiul Suceava au fost extinse – lista completă

Zona 1: Magazin Bucovina, Hotel Bucovina, str. Ştefan cel Mare, Parc MPO, str. Mărăşti, Mitropoliei, Tipografiei, Iancu Flondor, Ioan Vodă Viteazu, Tudor Vladimirescu, Cireşilor, Veronica Micle.

Zona 2: Piaţa Centrală, str. Petru Rareş, Curtea Domnească, Dimitrie Dan, Avram Iancu, Horia, Cloşca şi Crişan, Ştefăniţă Vodă, Mirăuţilor, Tudor Ştefaneli.

Zona 3: str. Vasile Bumbac, Ciprian Porumbescu, Mihai Viteazul.

Zona 4: Str. Republicii, Simion Florea Marian, 6 Noiembrie, Alexandru Ienceanu, Aleea Nucului.

Zona 5: Aleea Anastasie Crimca şi Trandafirilor, Palatul de Justiţie, str. Universităţii, Mărăşeşti, Miron Costin, Ştefan cel Mare – La Bazin, Prof. Leca Morariu, Dimitrie Cantemir, Oituz, Maria Voichiţa, Ştefan Dracinschi, Ştefan Tomşa, Alexandru cel Bun, Ion Neculce, Samoil Isopescu, Stejarului, Teilor, Theodor Neculuţă, Narciselor, Zamcei.

Zona 6: str. Grigore Ureche, Octav Băncilă, Vişinilor, bdul 1 Mai – IPJ, str. Scurtă, Lazăr Vicol, Aleea Venus, Aleea Saturn, str. Zorilor.

Zona 7: bdul George Enescu, str. Luceafărului, Bistriţei, Pictor Şerban Rusu Arbore, Aleea Lalelelor, Aleea Jupiter.

Zona 8: Complex Comercial Bazar / Bethesda.

Zona 9: Calea Burdujeni, str. Amurgului, Aurora, Baladei, Bujorilor, Călimani, Tineretului, Celulozei, Rarău, General Iacob Zadik, Prieteniei, Eroilor, Grigore Antipa.

Fără număr zonă specificat: Subterana Mare – P1, Subterana Mică – P2, Subterana Piaţa George Enescu.

Zonele de parcare cu autotaxare din municipiul Suceava au fost extinse – lista completă
Zonele de parcare cu autotaxare din municipiul Suceava au fost extinse – lista completă


Recomandări

Primăria Suceava anunță că cererile pentru abonamentele de parcare din zona Lazăr Vicol – Zorilor se pot depune începând cu 4 septembrie

Primăria Suceava anunță că cererile pentru abonamentele de parcare din zona Lazăr Vicol – Zorilor se pot depune începând cu 4 septembrie
Primăria Suceava anunță că cererile pentru abonamentele de parcare din zona Lazăr Vicol – Zorilor se pot depune începând cu 4 septembrie

Trei milioane de lei alocați de Primăria Suceava pentru amenajarea de parcări și platformă de colectare deșeuri în zona Torino

Trei milioane de lei alocați de Primăria Suceava pentru amenajarea de parcări și platformă de colectare deșeuri în zona Torino
Trei milioane de lei alocați de Primăria Suceava pentru amenajarea de parcări și platformă de colectare deșeuri în zona Torino