Alte două poezii pentru cititorii rubricii ,,Cioburi de metaforă’’, care fie se află la mare, fie visează la ea… Zile faine, tuturor!
SONETUL MĂRII NEGRE
Sunt eu și tu, atât, frumoasă mare
Și te sărut pe valul înspumat
Lăsându-mă, de tine, mângâiat
Cu briza blândă, binefăcătoare.
Tu să mă ierți de simți că te-am trădat
Privind nostalgic, undeva, în zare;
Visam, deja, la vara următoare,
Purtând în suflet dorul meu ciudat.
Da, te iubesc… Iubirea pentru tine
Rămâne, -n veci, adânc sculptată-n mine,
Iar de mă chemi, pe gânduri nu voi sta
Și chiar de s-ar opune-o lume-ntreagă
Voi reveni la tine, că-mi ești dragă…
Voi asculta, mereu, chemarea ta!
Constantin MOLDOVAN
AM VISAT…
Am visat, azi-noapte, ce plăcut,
Că eram la mare cu o fată
Tânără, ba chiar nemăritată,
Fără viitor, doar cu trecut.
Se făcea că mă ținea de mână
Gângurindu-mi, blând, lângă ureche,
Că-s frumos de nu mai am pereche
Și că-i dat cu mine să rămână.
M-am ferit, ce-i drept, dar în zadar,
M-a pupat, cu patimă, pe gură,
Clătinând superba mea dantură
Pusă cu efort de bugetar.
Ce să zic? A stat mai mult cu mine,
Însă nu îmi cereți amănunte;
Eu am sărutat-o doar pe frunte
Și am învățat-o doar de bine.
Știu numai atât, că la plecare
Mă simțeam cumplit de obosit,
Dar – precis – de nu m-aș fi trezit
Mai visam și-n ziua următoare.
Mă retrag spunând cam înciudat:
Nu mai vreau la mare niciodată,
Să nu vină, Doamne, iar, vreo fată
Și să văd, la urmă, c-am visat!
Constantin MOLDOVAN
Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!
