Viceprimarul municipiului Suceava Daniel Ungurian a fost prezent marți seara la manifestările de sărbătorire a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova și a 35 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și România.
Prezența sa acolo a fost necesară ca urmare a invitației primite din partea Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în România, Mihai Mîțu.
„România și Republica Moldova – mai mult decât vecini, parteneri uniți prin istorie, cultură și un viitor pe care îl putem construi împreună. A fost un eveniment de înaltă ținută, care a reunit reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București și importante personalități ale vieții publice din România.
Atât din perspectiva administrației locale, cât și în calitate de vicepreședinte al ALES Club Bucovina, îmi doresc ca Suceava și Bucovina să aibă un rol activ în consolidarea acestor relații.
Am discutat concret despre organizarea unei misiuni economice în Republica Moldova, dar și despre primirea în Bucovina a unei delegații de antreprenori din Republica Moldova, pentru a crea legături directe între mediile de afaceri, noi oportunități de investiții și parteneriate durabile.
Suceava și Bucovina pot fi o punte firească între România și Republica Moldova – administrativă, economică și, mai presus de toate, umană”, a declarat Daniel Ungurian.

Viceprimarul Sucevei s-a întâlnit și a purtat discuții și cu Andrei Crigan, președintele Camerei de Comerț Bilaterale Republica Moldova–România, despre dezvoltarea unor noi punți economice între cele două țări.
„Ne leagă istoria, limba și valorile comune. Dar viitorul se construiește prin proiecte, colaborare și încredere”, a concluzionat viceprimarul municipiului Suceava, care este și cofondator și reprezentant al unei importante asociații a oamenilor de afaceri din Bucovina.







