Varianta ocolitoare de la Fălticeni a trecut joi de ultima etapă de avizare

Varianta ocolitoare de la Fălticeni a trecut joi de ultima etapă de avizare
Varianta ocolitoare de la Fălticeni a trecut joi de ultima etapă de avizare

Consiliul tehnico-economic interministerial de la Ministerul Dezvoltării a dat joi aviz favorabil proiectului variantei ocolitoare a municipiului Fălticeni. Acesta a fost ultimul aviz necesar înainte de aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin hotărâre de guvern, după cum a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.

Județul Suceava a fost reprezentat de fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Cristian Șologon, care a susținut necesitatea acestui proiect.

Șoldan a declarat că, după adoptarea hotărârii de guvern, proiectul poate fi preluat la Consiliul Județean și se poate demara licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor. Contractul va avea o durată de 24 de luni, cu o valoare de aproximativ 420 de milioane de lei.

„Este un moment important pentru un proiect despre care s-a vorbit încă din 2010 și pe care am reușit să-l deblocăm după foarte mulți ani. Când am preluat mandatul, varianta ocolitoare se lovea de un obstacol major: traseul inițial traversa o arie protejată Natura 2000, ceea ce însemna ani de întârzieri și proceduri complicate. Împreună cu echipa de proiectanți, reprezentanții DRDP Iași și Primăria Fălticeni, am modificat traseul astfel încât să evităm complet zona protejată. Apoi am parcurs, pas cu pas, toate etapele de avizare, iar astăzi am ajuns la ultimul aviz necesar”, a afirmat Gheorghe Șoldan.

Cu o lungime de aproximativ 8,3 kilometri, varianta ocolitoare va include trei sensuri giratorii, două noduri rutiere, patru pasaje și viaducte, precum și două parcări. Investiția va prelua traficul de tranzit și va reduce aglomerația, poluarea și timpul petrecut în trafic în municipiul Fălticeni. Începerea lucrărilor în acest mandat este o dorință exprimată în mai multe rânduri de către șeful administrației județene, care consideră acest proiect extrem de important nu doar pentru municipiul Fălticeni, ci pentru întreaga infrastructură rutieră a județului Suceava.

Varianta ocolitoare de la Fălticeni a trecut joi de ultima etapă de avizare
Varianta ocolitoare de la Fălticeni a trecut joi de ultima etapă de avizare
Varianta ocolitoare de la Fălticeni a trecut joi de ultima etapă de avizare
Varianta ocolitoare de la Fălticeni a trecut joi de ultima etapă de avizare

Recomandări

Șoldan a discutat cu șefii Regiunii Cernăuți despre promovarea de noi proiecte comune cu finanțări europene

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a primit la Palatul Administrativ vizita președintelui Consiliului Regional Cernăuți, Mykola Huytor
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a primit la Palatul Administrativ vizita președintelui Consiliului Regional Cernăuți, Mykola Huytor

Gheorghe Șoldan a discutat cu directorul general al Wizz Air Group, despre dezvoltarea zborurilor din Suceava în perspectiva construirii unui nou terminal

Gheorghe Șoldan a discutat cu directorul general al Wizz Air, Jozsef Varadi, despre perspectivele dezvoltării zborurilor din Suceava
Gheorghe Șoldan a discutat cu directorul general al Wizz Air, Jozsef Varadi, despre perspectivele dezvoltării zborurilor din Suceava

Consiliul Județean Suceava a lansat licitația pentru modernizarea a peste 3 kilometri de drum în comuna Fântânele

Primăria Fălticeni a finalizat construcția unui centru de zi pentru seniori, printr-un proiect european de 2,7 milioane de euro