Un ucrainean care a fugit cu avionul din țara sa pentru a scăpa de război a fost trimis în judecată

Un ucrainean care a fugit cu avionul din țara sa pentru a scăpa de război a fost trimis în judecată
Un ucrainean care a fugit cu avionul din țara sa pentru a scăpa de război a fost trimis în judecată

Un tânăr ucrainean în vârstă de 31 de ani, care a fugit de războiul din țara sa și a ajuns în România cu un avion, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Acesta este acuzat de comiterea infracțiunilor de „pilotarea unei aeronave de către o persoană care nu posedă documente de certificare prevăzute de reglementările în vigoare” și „exploatarea unei aeronave fără ca aceasta să posede certificatul de înmatriculare sau, după caz, de identificare, emise potrivit dispozițiilor legale”.

Zborul care i-a adus acest dosar penal s-a petrecut pe 8 martie 2026.

Alerta s-a dat în jurul orei 10.30, printr-un apel la serviciul unic de urgență 112, iar polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus s-au deplasat de urgență la fața locului.

În spatele unei gospodării din Frătăuții Vechi a fost găsit avionul, iar cel care l-a pilotat era, de asemenea, la fața locului.

Ucraineanul a solicitat o formă de protecție temporară în România, pe fondul conflictului armat din Ucraina.

Autoritățile române i-au anunțat pe colegii ucraineni din Punctul de Contact Porubne despre acest incident, iar apoi l-au dus pe tânărul de 31 de ani la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, unde l-au audiat.

Ucraineanul a mai fost cercetat și pentru infracțiunea de „trecere frauduloasă a frontierei de stat”, numai că pentru aceasta s-a dispus clasarea pentru că a cerut protecție din partea statului român.

Recomandări

Bărbatul din Liteni ars într-o explozie de butelie a fost transferat astăzi în Belgia cu o aeronavă militară Spartan

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei