Un sucevean în vârstă de 70 de ani, arestat pentru tentativă de omor



Un sucevean în vârstă de 70 de ani, arestat pentru tentativă de omor
Un sucevean în vârstă de 70 de ani, arestat pentru tentativă de omor

Un bărbat care are vârsta de 70 de ani a ajuns în arestul IPJ Suceava, cu mandat pentru 30 de zile, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.

Marcel Ioan Niculică a ajuns în această situație ingrată după ce a avut un conflict cu fiul soției sale.

Cei doi locuiesc în aceeași curte, în locuințe diferite, în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava. În seara zilei de 7 august un bărbat în vârstă de 52 de ani s-a prezentat la sediul Secției de Poliție Burdujeni, sesizând că a fost agresat. Bărbatul venit pe picioarele sale la sediul poliției avea o plagă înjunghiată la nivelul abdomenului, fiind solicitată de urgență o ambulanță la fața locului.

Polițiștii au emis încă de vineri seară un ordin de protecție, prin care agresorul a fost evacuat din locuință. În primă fază, septuagenarul a fost internat în Secția de Psihiatrie Burdujeni.

Din cercetări a rezultat că pe fondul unui conflict spontan, agresorul, soțul mamei celui înjunghiat, a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe bărbatul de 52 de ani.

Ancheta a fost preluată de judiciariștii de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava, fapta fiind încadrată la tentativă de omor.

Duminică, 9 august, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Tribunalul Suceava a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele inculpatului septuagenar.

Este al doilea caz de agresiune din weekend în care fapta a fost încadrată la tentativă de omor.

Tot arestat la Tribunalul Suceava a fost și un bărbat din satul Giurgești, comuna Vulturești, care i-a aplicat trei lovituri de cuțit unui consătean, chiar în curtea casei acestuia din urmă.

Totul a plecat de la un conflict anterior cu privire la un schimb de bunuri care ar fi avut defecțiuni.



Recomandări

Minorul de 15 ani arestat pentru crima de la Fălticeni nu a putut convinge judecătorii privind o măsură mai blândă

Curtea de Apel Suceava a confirmat definitiv, miercuri, mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele minorului în vârstă de 15 ani
Curtea de Apel Suceava a confirmat definitiv, miercuri, mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele minorului în vârstă de 15 ani