O situație critică s-a înregistrat sâmbătă, la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde o intervenție medicală de urgență s-a transformat într-o cursă cu obstacole. Un pacient în vârstă de 58 de ani, aflat în stare gravă, a intrat în stop cardio-respirator chiar în fața unității medicale, în momentul în care era transportat cu o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Pacientul, cu o înălțime de 1,90 m, a făcut o sincopă în timp ce se afla pe stradă și a fost găsit inconștient, căzut pe trotuar, de echipajul SAJ. A fost preluat inconștient și a făcut stop cardio- respirator în timpul deplasării spre spital.
Misiunea salvatorilor a fost îngreunată de faptul că spitalul se confruntă cu probleme tehnice. Liftul vechi al instituției este nefuncțional, iar clădirea nu dispune de o rampă de acces adecvată, ceea ce înseamnă că bolnavii trebuie transportați pe scări. Având în vedere că pacientul cântărea aproximativ 120 kilograme, greutatea totală cumulată cu cea a tărgii și a echipamentelor de monitorizare ajungea la aproape 200 de kilograme, făcând transportul manual imposibil pentru echipajul medical de pe ambulanță, aflat în plină procedură de resuscitare.
În aceste condiții dificile, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU). Deși procedurile și protocoalele în vigoare stipulează că intervențiile de acest tip nu intră în competența pompierilor SMURD atunci când pacientul se află deja în incinta unei unități spitalicești, spiritul civic și urgența majoră au primat. Câțiva pompieri militari de la subunitatea din Vatra Dornei, aflată în vecinătatea spitalului, au venit imediat în ajutor.
Conform purtătorului de cuvânt al SAJ Suceava, dr. Dan Teodorovici, la efortul de transport s-au alăturat și cadrele din interiorul spitalului: „Au coborât infirmiere, brancardieri din spital și au ajutat”.
Cu toate acestea, în ciuda mobilizării colective și a manevrelor de resuscitare începute în ambulanță și continuate timp de o oră în Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU), viața bărbatului nu a mai putut fi salvată.
Directorul medical al Spitalului Municipal Vatra Dornei, dr. Cristian Rusu, a confirmat detaliile incidentului, precizând că pacientul a fost adus la spital practic în stare de deces. În ceea ce privește defecțiunea tehnică ce a blocat accesul facil în unitate, dr. Rusu a explicat că ascensorul spitalului este un model vechi care necesită reparații periodice. „Liftul vechi din spital așteaptă o comandă de cabluri, care va veni miercuri, sperăm”, a declarat directorul medical.






