Un „fecior din Bucovina” pe podium la Mamaia. Alexandru Grigorean a cucerit juriul Festivalului Național de Folclor

Student la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Facultatea de Automatică și Calculatoare, dar cu sufletul legat de cântecul popular, tânărul Alexandru Grigorean („fecior din Bucovina”) a obținut Premiul al III-lea la prestigiosul Festival Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, ediția a XXV-a, desfășurat în perioada 26–28 august 2026.

Alexandru este elevul profesorului Mihai Dolhascanu, la Casa Artelor. Cei doi au început să lucreze împreună în urmă cu aproximativ un an, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

Profesorul Mihai Dolhascanu spune că a remarcat încă de la început pasiunea și implicarea tânărului și că a avut încredere că Alexandru poate construi un drum frumos în lumea folclorului.

„În urmă cu aproximativ un an, Alexandru venea la mine pentru a-l susține cu tot ceea ce am dobândit eu în perioada festivalurilor și nu numai. Văzând atât de mult suflet, pasiune și implicare, am știut că vei avea un drum ascendent și frumos”, a transmis profesorul său.

Premiul al III-lea obținut de Alexandru la festival este rezultatul talentului, dar și al orelor de studiu, al disciplinei și al perseverenței, calități fără de care performanța artistică este imposibilă.

Pentru prof. Mihai Dolhascanu, însă, un adevărat artist nu este definit doar de premiile pe care le adună, ci mai ales de emoția pe care o transmite atunci când urcă pe scenă.

„Astăzi ai obținut un premiu extraordinar de important și mă bucur enorm pentru tine, însă nu uita niciodată: premiul cel mai important este ceea ce vei transmite publicului atunci când ești în fața lui. Sunt mândru de tine”, i-a transmis profesorul.

  • „Plec de la Mamaia cu inima plină de recunoștință”

Emoția succesului a fost împărtășită și de Alexandru, care s-a întors de la Mamaia cu un trofeu important, dar și cu dorința de a continua să ducă mai departe cântecul popular românesc.

„Cu mare bucurie și emoție în suflet mă întorc acasă cu Premiul al III-lea de la prestigiosul Festival al Cântecului Popular Românesc <Mamaia>. Este o bucurie greu de exprimat în cuvinte!”, a mărturisit tânărul. Alexandru le-a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături și l-au încurajat în acest parcurs. Acest rezultat confirmă talentul, seriozitatea și munca depusă în ultimul an.

Pentru tânărul din Sucevița, participarea la Mamaia a fost și o experiență importantă într-un parcurs artistic aflat în plină ascensiune și o ocazie de a reprezenta cu cinste Bucovina pe una dintre cele mai cunoscute scene ale folclorului românesc.

„Fiecare mesaj, fiecare gând bun și fiecare încurajare au însemnat enorm pentru mine. Am plecat de la Mamaia cu inima plină de recunoștință și cu mai multă dorință de a duce mai departe cântecul nostru românesc. Mulțumesc, Mamaia! A fost o onoare!”, a mai spus studentul bucovinean la Automatică și Calculatoare, pasionat de folclor.

Un „fecior din Bucovina” pe podium la Mamaia. Alexandru Grigorean a cucerit juriul Festivalului Național de Folclor
Un „fecior din Bucovina” pe podium la Mamaia. Alexandru Grigorean a cucerit juriul Festivalului Național de Folclor
Un „fecior din Bucovina” pe podium la Mamaia. Alexandru Grigorean a cucerit juriul Festivalului Național de Folclor
Un „fecior din Bucovina” pe podium la Mamaia. Alexandru Grigorean a cucerit juriul Festivalului Național de Folclor
Un „fecior din Bucovina” pe podium la Mamaia. Alexandru Grigorean a cucerit juriul Festivalului Național de Folclor
Un „fecior din Bucovina” pe podium la Mamaia. Alexandru Grigorean a cucerit juriul Festivalului Național de Folclor

Recomandări

Laureații Festivalului-Concurs Interjudețean „Maria Surpat – Mina Pâslaru”, ediția a XI-a, desfășurat la Sadova

Festivalul-Concurs Interjudețean de Interpretare a Cântecului Popular „Maria Surpat – Mina Pâslaru”, la Sadova