Turneul „Patru Regiuni pentru Europa” s-a încheiat. Suceava, pe podium la fotbal și baschet

Echipele din județul Suceava au obținut clasări pe podium la ambele discipline incluse în Turneul Internațional pentru Juniori „Patru Regiuni pentru Europa”, care s-a desfășurat în această săptămână la Fălticeni. Evenimentul ajuns la ediția a XXIII-a reunit peste 170 de participanți din România, Franța, Germania și Ucraina. La fotbal, reprezentativa Regiunii Schwaben din Germania a câștigat turneul. Meciul decisiv s-a disputat pe stadionul „Constantin Jamaischi” din Fălticeni, unde echipa din Suceava a fost învinsă de selecționata germană cu scorul de 0-1. Partida s-a jucat în prezența a aproximativ 700 de spectatori, conform unui comunicat de presă remis de administrația județeană.

La fotbal, pe locul 1 s-a plasat echipa din Schwaben, cu 8 puncte; pe locul 2 a fost echipa din Suceava – 6 puncte; locul 3 – Cernăuți, cu 3 puncte și locul 4 – Mayenne, 1 punct.

La baschet feminin 3×3, victoria a revenit reprezentativei Departamentului Mayenne. Clasamentul final la baschet a fost următorul: locul 1- Mayenne (Franța), cu 25 de puncte; locul 2 – Cernăuți, 15 puncte; locul 3 – Suceava, 13 puncte; locul 4: Schwaben, 11 puncte.

Timp de patru zile, tinerii din cele patru regiuni au participat și la ateliere tematice reunite sub titlul „Arta ca un limbaj comun”. Lucrările realizate de elevi sub coordonarea profesorilor au fost incluse într-o expoziție prezentată la finalul turneului și vor fi donate Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava pentru a fi integrate în viitoare proiecte expoziționale.

Turneul s-a încheiat cu o cină festivă la care au participat oficiali ai celor patru administrații partenere: Sylvie Vielle, vicepreședinte al Consiliului Departamental Mayenne, Petra Beer, vicepreședinte al Consiliului Regional Schwaben, Mykola Romanyshyn, reprezentant al Administrației Regionale Cernăuți, alături de vicepreședinții Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu și Stelian Simerea, și primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman.

„Dincolo de rezultate și de clasamente, adevărata miză a acestui turneu este prietenia, respectul, fair-play-ul și șansa pe care o oferim acestor tineri de a se cunoaște și de a descoperi că, dincolo de granițe și de limbi diferite, avem foarte multe lucruri în comun. Sportul are această capacitate extraordinară de a trece peste granițe, peste limbi și peste diferențe. Pe teren sunt adversari, dar în afara lui pot deveni prieteni”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Stelian Simerea.

Reprezentanții delegațiilor au subliniat valoarea acestui parteneriat inițiat în anul 2002. Proiectul urmărește dezvoltarea relațiilor administrative și oferirea de oportunități de interacțiune pentru tineri prin intermediul sportului și culturii. Următoarea ediție a Turneului „Patru Regiuni pentru Europa” va avea loc în anul 2028 și va fi organizată în Germania, de către Regiunea Schwaben.

Recomandări

Explozie de culoare și bucurie la ”Sărbătoarea Roadelor”, un eveniment care a reunit comunitatea poloneză

Delegațiile Turneului Internațional „Patru Regiuni pentru Europa”, primite la Palatul Administrativ de Gheorghe Șoldan