Trei noi stații de autobuz modernizate în municipiul Suceava și planuri pentru zona centrală

Procesul de modernizare a infrastructurii dedicate transportului public din municipiul Suceava s-a concretizat cu încă trei stații de autobuz reabilitate. Primarul Vasile Rîmbu a anunțat finalizarea lucrărilor de reamenajare la stațiile de călători de la IRIC, unde se execută ultimele finisaje, la autogara de pe strada Traian Vuia și din piața Burdujeni. Noile structuri sunt integrate deja în circuitul zilnic al transportului local. Primarul a declarat că în următoarea etapă o atenție deosebită va fi acordată zonei centrale a orașului.

În ședința Consiliului Local de vineri, 14 august a.c., Vasile Rîmbu a prezentat proiectul de elaborare a unui studiu de reabilitare urbană care vizează cele două stații din centrul municipiului. „Vor fi abordate în contextul dat de monumentele istorice din zonă, chiar dacă unii au intrat în emoțiile exproprierii, uitând cum au ajuns proprietari și nerealizând ce au <construit> acolo”, a subliniat Vasile Rîmbu. Acesta a precizat că, în funcție de soluțiile tehnice și estetice care vor fi propuse prin acest studiu, municipalitatea ia în calcul inclusiv integrarea acestor spații sub o cu totul altă arhitectură.

Conducerea Primăriei Suceava evidențiază că proiectele recente nu reprezintă o acțiune singulară, ci se înscriu într-un plan de ansamblu care vizează întreaga rețea de transport comun. Primarul a recunoscut că starea generală a multor stații a creat disconfort cetățenilor timp de decenii, însă dă asigurări că situația se va schimba complet. „Știu că unele stații încă mai păstrează în memoria colectivă imaginea dezolantă în care, zeci de ani, călătorii erau supuși disconfortului atunci când trebuia să le utilizezi. Vor fi modernizate toate, rând pe rând”, a declarat Rîmbu.

O noutate în abordarea acestor proiecte de utilitate publică o reprezintă implicarea sectorului privat. Primarul a ținut să le mulțumească public tinerilor antreprenori suceveni care au ales să sprijine municipalitatea în acest demers, oferindu-l ca exemplu pe omul de afaceri Lucian Florea.

Noile stații vor beneficia și de dotări suplimentare acolo unde contextul tehnic este favorabil. De exemplu, în stația de la „Policlinică”, aflată în prezent în curs de amenajare, a fost instalată o cișmea publică. Reprezentanții primăriei au testat funcționalitatea acesteia și anunță că soluția va fi extinsă în municipiu: „Acolo unde infrastructura ne permite branșarea la apă, vom continua să instalăm aceste surse sigure de apă potabilă”, a mai spus Vasile Rîmbu.

Trei noi stații de autobuz modernizate în municipiul Suceava și planuri pentru zona centrală
Trei noi stații de autobuz modernizate în municipiul Suceava și planuri pentru zona centrală
Trei noi stații de autobuz modernizate în municipiul Suceava și planuri pentru zona centrală
Trei noi stații de autobuz modernizate în municipiul Suceava și planuri pentru zona centrală
Trei noi stații de autobuz modernizate în municipiul Suceava și planuri pentru zona centrală
Trei noi stații de autobuz modernizate în municipiul Suceava și planuri pentru zona centrală
Trei noi stații de autobuz modernizate în municipiul Suceava și planuri pentru zona centrală
Trei noi stații de autobuz modernizate în municipiul Suceava și planuri pentru zona centrală

Recomandări

Gheorghe Șoldan, la sărbătorile comunelor Coșna și Crucea: „Țara Dornelor și localitățile de pe Valea Bistriței reprezintă una dintre cele mai frumoase zone din România”

Gheorghe Șoldan, la sărbătorile comunelor Coșna și Crucea: „Țara Dornelor și localitățile pe Valea Bistriței reprezintă una dintre cele mai frumoase zone din România”

Primarul Vasile Rîmbu este mulțumit de cum se lucrează la noul drum pe două benzi din zona Școlii Gimnaziale Nr. 8 și a Grădiniței Nr. 5 din Suceava

Trei milioane de lei alocați de Primăria Suceava pentru amenajarea de parcări și platformă de colectare deșeuri în zona Torino

Lucrările la „axialul 2”, o investiție de 85 de milioane de euro în modernizarea mai multor drumuri din zona Fălticeni, vor începe după 1 septembrie