Tragedia din Colectiv – Spitalul Militar: Alți trei pacienți sunt supuși unor operații de transplant de piele

Alți trei pacienți internați la Spitalul Militar Central după incendiul din clubul Colectiv sunt pregătiți, joi, pentru transplant de piele, doi cu autogrefe și al treilea cu piele artificială, a anunțat directorul general al unității sanitare, colonel medic Florentina Radu-Ioniță, scrie Mediafax. „Starea celor trei pacienți operați miercuri și cărora li s-a făcut transplant de piele cu autogrefă este bună, ei spunând chiar că se simt mai bine. Alți trei pacienți sunt pregătiți pentru intervenții similare joi, la unul dintre răniți fiind luată în calcul varianta unei grefe cu piele artificială, datorită rănilor care nu ar permite autogrefa”, a spus directorul general al Spitalul Militar Central.Florentina Radu-Ioniță a precizat că în Spitalul Militar Central sunt în continuare internați 12 răniți în incendiul din clubul Colectiv, doi dintre ei fiind în stare critică.

Recomandări

11 pacienți ai Spitalului Rădăuți au fost evacuați în urma unui incendiu izbucnit noaptea trecută în secția de pneumologie

Spitalul de Urgență Suceava a crescut numărul paturilor pentru bolnavii de Covid-19, ca urmare a creșterii numărului de pacienți infectați cu SARS-CoV-2

Cu 44 de transplanturi de os și tendon realizate cu succes, Spitalul de Urgență Suceava este în top 3 la nivel național, după Colentina și Foișor București

Pentru discuții ale medicilor cu familiile pacienților în Spitalul de Urgență Suceava vor fi amenajate trei spații în holul principal