Tractorist beat, imobilizat și încătușat de polițiști



Un tractorist ieșit în trafic în stare avansată de ebrietate a făcut circ în stradă cu polițiștii, aceștia fiind nevoiți în cele din urmă să-l imobilizeze și apoi să-l încătușeze. Toată povestea s-a petrecut luni noapte, după ora 22.00, pe DJ 209 C, în satul Liteni, comuna Moara.
La acea oră, polițiștii din comună au tras pe dreapta un tractor, condus de localnicul Gheorghiță C., în vârstă de 43 de ani.
Bărbatul, precizează poliția, era într-o vizibilă stare de ebrietate. Acestuia i s-a solicitat să sufle în aparatul etilotest, însă a refuzat. Polițiștii l-au somat de mai multe ori pe bărbat și i-au atras atenția că nu mai are voie să se urce la volan, însă, deoarece acesta s-a făcut că nu înțelege, au apelat la forță. Bărbatul de 43 de ani a fost imobilizat de agenții de poliție și încătușat.
Urcat în mașina poliției, a fost dus la Spitalul Județean Suceava, pentru a i se recolta probe biologice de sânge. Aici acesta a devenit brusc mai cooperant, acceptând să sufle în aparatul etilotest. A rezultat o concentrație de 1,00 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. I s-au recoltat apoi și probele biologice.