Monitorul de Suceava Ziua Culturii Naționale

Zilele Eminescu la USV – 2020, miercuri, pe 15 ianuarie

Adelina TALPALARIU

Colectivul Bibliotecii Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava (USV), alături de profesori și studenți de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării (FLSC), invită sucevenii miercuri, 15 ianuarie 2020, începând cu ora 9.00, la manifestările incluse în cadrul „Zilelor Eminescu la USV – 2020”, sub semnul Zilei Culturii Naționale.

De la 9.00, programul începe cu depunere de jerbe la bustul Poetului din Parcul „Mihai Eminescu”, lângă Biserica Sf. Nicolae; ora 10:00 - Dezbatere studențească „170 de ani cu Eminescu”, coordonator conf. univ. dr. Daniela Petroșel, Sala de Lectură „Mihail Iordache”, Corp A; ora 11:00 - Vernisajul expozițiilor de carte „Omagiu Poetului” (corp A și corp E) și filmul documentar „Eminescu, Veronica, Creangă” (1914), prezintă: Bibliotecar Despina Rotaru, Atrium, Corp E.

De la ora 12.00 este programat un moment de muzică și poezie: „Dor de Eminescu”. Participă elevi, studenți și profesori de la: Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni, Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia (GIRB), Casa de Cultură a Studenților Suceava (Trupa StArt), Atrium, Corp E.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Grupul de Inițiativă al Românilor din Basarabia (GIRB) și Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”  Fălticeni, în colaborare cu Casa de Cultură a Studenților Suceava.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Ianuarie 2020.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.