Monitorul de Suceava Recidivă

Un sucevean a devenit pentru a doua oară consecutiv campion la box al Insulelor Baleare

Sandrinio NEAGU

Un sucevean a devenit campion la box, pentru a doua oară consecutiv, al Insulelor Baleare. Originar din Adâncata, Marius Florin Anton a luptat la categoria 80 kg, iar victoria obținută în fața lui Madu Pascua îi permite să lupte pentru titlul de campion al Spaniei, într-o gală care este programată în luna iunie a acestui an.

”M-am calificat în finală pe data de 17 mai pentru a îmi apăra din nou titlul de anul trecut la categoria de 80 kg. Anul acesta m-am luptat cu actualul campion de la 75 kg, care a urcat în greutate și a luptat la categoria de 80”, a arătat Marius Florin Anton.

Suceveanul s-a impus după 3 runde foarte disputate, cu lovituri dure de o parte și de alta.

”Sparing-urile cu Conor Benn și lucrurile pe care le-am învățat din antrenamentele la care am asistat și bineînțeles antrenamentele dure alături de echipa Team Asenov m-au ajutat să avansez și să mă pregătesc pentru a fi într-o formă fenomenală pentru luptă. Mă voi prezenta la naționalele Spaniei și mă voi duce să cuceresc titlul”, a anunțat Marius Florin Anton.

Acesta a practicat boxul la Suceava, unde l-a avut antrenor pe Andrei Leonard Bejinariu.

Pentru suceveanul din Adâncata, boxul este mai mult un hobby, o dragoste a copilăriei. Majoritatea timpului lucrează gardă de corp pentru persoane diplomatice.

Printre cei pe care Anton i-a protejat s-a numărat fotbalistul spaniol Marco Asensio, fost pe la PSG, actualmente la clubul englez Aston Villa.

Între timp, suceveanul și-a deschis o firmă de construcții, dar acceptă contracte de scurtă durată pentru protecția diplomaților.

 

 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Mai 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.