Monitorul de Suceava La mustaţă

Un bărbat care a căzut într-un bazin al unei benzinării, salvat de pompieri în ultima clipă

Sandrinio NEAGU

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, care a căzut într-un bazin al unei benzinării, a fost salvat în ultima clipă de pompierii militari de la Detaşamentul Rădăuţi. Incidentul s-a petrecut la Milişăuţi, iar bărbatul s-a intoxicat cu vapori de combustibil.

El a fost chemat pentru a curăţa un bazin în care erau depozitate produse petroliere, dar din cauză că nu avea echipament adecvat dar şi a mirosului puternic de gaz şi-a pierdut cunoştinţa şi a căzut în bazin. Un alt bărbat care îl ajuta a încercat să-l ajute, dar şi-a dat seama că nu va reuşi, motiv pentru care a sunat la 112 şi a cerut ajutorul pompierilor.

La Milişăuţi a ajuns un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, dar şi un şi un echipaj al ambulanţei. Pentru scoaterea din bazin a bărbatului au intrat doi pompieri militari echipaţi cu echipament de protecţie şi aparate cu aer comprimat.

Bărbatul a fost scos în stare de inconştienţă şi predat echipajului medical de la Ambulanţă. Din fericire, eforturile echipajului medical au dat roade şi victima a putut fi resuscitată, iar mai apoi a comunicat şi cu oamenii care îl ajutau.

După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost transportat la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde a fost preluat de medici pentru acordarea de îngrijiri medicale.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Februarie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.