Monitorul de Suceava

Trupa Lupii lui Calancea revine la Suceava, la sfârșit de februarie, pentru a lansa albumul „Lelea”

Daniela MICUŢARIU

Cunoscuta trupă din Republica Moldova Lupii lui Calancea revine pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, pe 27 februarie 2024, la ora 19:00, cu un concert în care artiștii lansează albumul de chiuituri cu strigături de joc și cântece de ascultare „Lelea”.

Liderul Lupilor, Alex Calancea, spune că „Lelea”, noul album al trupei, vine să readucă în actualitate tradiția de altădată când lumea se-ncingea în hore, iar chiuiturile și strigăturile de joc se auzeau până în satele vecine. „La horele satului, dansurile erau însoțite de muzica instrumentală, pocnete din degete, bătăi din palme, pași bătuți și chiuituri. Iar când se așezau să-și tragă sufletul după atâtea hore, bunii și străbunii cu cântece de ascultare își spuneau poveștile de drag și viață”, a completat Alex Calancea (producer, composer, bass guitarist, music director).

Publicul trebuie să se aștepte la piese din care nu vor lipsi dialogurile muzicale  (de exemplu, dialogul între Bădița și Lelea), cu replici pe note muzicale, într-o fuziune de ritmuri incendiare. Sucevenii vor asculta muzică cu miez arhaic, dar în stilul Lupilor, rock și trap, „cu trompete, cu chitare, cu ritmuri înțepate”.

Să nu uităm că Lupii își vor arăta colții (la propriu, având în vedere că poartă pe scenă, în concerte, și câteva măști specifice lupilor).

Lupii lui Calancea vor reuși, la fel cum au făcut-o și la spectacolul precedent (pe 23 februarie 2023, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, concert cu sala plină: Lupii lui Calancea și Surorile Osoianu), să prezinte folclorul autentic în toată frumusețea lui, prin vers, prin muzică, prin combinația dintre voci și partea instrumentală, prin atitudine, prin felul original în care transmit mesajul.

Bilete se pot achiziționa de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, intrare B, etaj 1 (Program agenție bilete: L-V, 9:00-17:00, telefon: 0230 523 718), și de pe https://www.iabilet.ro/ . Prețul biletelor: 170 de lei (Categoria I), 140 de lei (Categoria a II-a) și 110 lei (Categoria a III-a).



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Ianuarie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.